Se încarcă documentul…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă registrul sesiunilor…
Se încarcă documentul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 aprilie 2013
Senatul · MO 48/2013 · 2013-04-15
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Domnul senator Leonard Cadăr anunță demisia sa din Grupul parlamentar al PDL, urmând să activeze ca senator independent
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
· procedural · adoptat
24 de discursuri
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Deschid ședința plenului Senatului din 15 aprilie 2013. Vă anunț că din totalul de 175 de senatori și-au înregistrat prezența 145, cvorumul legal de lucru fiind îndeplinit.
Ședința plenului Senatului este condusă de subsemnatul, asistat de domnii secretari Ion Rotaru și Alexandru Pereș. Ordinea de zi și programul de lucru au fost distribuite. Dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi? Dacă nu sunt comentarii,
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
## **Domnul Puiu Hașotti**
**:**
Stați puțin!
Aveți o observație? Vă rog.
Cine ce dorește?
Domnul senator Roșca-Stănescu? Domnul senator Hașotti?
Domnule senator Roșca-Stănescu, vă rog.
## Domnilor colegi,
Pe ordinea de zi avem adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care urmează să aprobăm mărirea salariilor celor de la ANI.
Senatul e Cameră decizională și propun amânarea acestei decizii până după ce primim raportul Consiliului ANI.
Noi putem să votăm atunci când ajungem la punctul respectiv din ordinea de zi această propunere a dumneavoastră, să ne pronunțăm asupra ei sau, dacă acum înțeleg că cereți scoaterea de pe ordinea de zi, asta putem discuta.
Da. Cer scoaterea de pe ordinea de zi, până când vom avea toți un punct de vedere în raport cu raportul ANI.
Am înțeles.
La ce punct pe ordinea de zi este, vă rog? Până o caut eu.
Punctul 10.
Mulțumesc.
Sunt intervenții la această propunere, înainte de a o supune la vot?
Domnul senator Ilie Sârbu.
În mod normal, propunerea o face liderul grupului parlamentar și, dacă domnul Hașotti se află lângă microfon, poate ne spune părerea dânsului, dacă nu, aș solicita o discuție a liderilor de grup, o pauză de câteva minute, să decidem asupra propunerii.
Pauză sau domnul Hașotti. Ce doriți? Domnul Hașotti până la pauză.
## Domnule președinte,
Liderii de grup, sigur, se pot retrage, așa cum au făcut-o întotdeauna, aici, în dreapta. O discuție de cinci minute cred că este utilă. Propunerea domnului lider Ilie Sârbu este una judicioasă. Eu mai voiam să vă propun ca punctul 11 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, care este o cerere de reexaminare la solicitarea domnului Președinte al României, să treacă pe punctul 4 din ordinea de zi.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Luați pauza, dacă tot ați solicitat-o și, după aceea, propuneți ce doriți, ca să soluționăm...
Vă rog să luați o pauză. În partea dreaptă, am înțeles.
Supun la vot această propunere sau nu?
Nu putem continua în felul acesta. Ați solicitat o pauză, liderii. O pauză așa, foarte scurtă, la fața locului.
Vă rog, cinci minute pauză.
Îi rog pe colegi să aibă răbdare, ca să putem decide asupra ordinii de zi.
Liderii, vă rog să poftiți în dreapta. Obsesia pentru dreapta continuă. Vă rog.
De la mine, de aici, vă cam văd de stânga, dar asta e altceva. De la dumneavoastră, e dreapta.
Nu sunt abțineri.
Cu unanimitate de voturi, programul de lucru a fost aprobat.
Domnule senator Cadăr, doriți o intervenție, înainte de a intra propriu-zis în ordinea de zi?
Vă rog. Microfonul central.
## **Domnul Leonard Cadăr:**
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați senatori,
Dragi colegi,
Din cauza tensiunilor din Organizația PDL Neamț, îmi dau demisia din această organizație, rămânând ca să lucrez ca senator independent, în interesul cetățeanului care m-a ales. Mulțumesc.
Are cuvântul domnul senator Ilie Sârbu.
Domnule președinte, Stimați colegi,
Am constatat că, de fapt, ANI a trimis raportul la Consiliul Național de Integritate, acesta, la rândul lui, a făcut raport și l-a trimis și se află în lucru la trei comisii. Ca atare, propunerea domnului senator Roșca Stănescu nu-și are obiect.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Să recapitulăm.
Rețin ca propunere la ordinea de zi propunerea făcută de liderul Grupului parlamentar al PNL, și anume ca punctul 11 din ordinea de zi, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, să devină punctul 4.
Cine este pentru această propunere. Mulțumesc. Împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă. Abțineri? Nu sunt nici abțineri.
Cu această modificare, și anume trecerea punctului 11 la punctul 4,
Vot · Amânat
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de consum, precum și pentru modificarea unor acte normative – procedură de urgență;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 126/2003 privind operarea, funcționarea și finanțarea asistenței de urgență acordate cu elicopterele achiziționate de Ministerul Sănătății și repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni și Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș – procedură de urgență;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 56/2012 pentru modificarea art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcționarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populației – procedură de urgență;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 73/2012 pentru modificarea pct. II al anexei nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori – procedură de urgență;
– Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară și falimentul societăților de asigurare _–_ procedură de urgență;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2012 pentru prorogarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (4) ale art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2005 privind unele măsuri pentru derularea și finalizarea privatizării societăților comerciale filiale de distribuție și furnizare a energiei electrice „Electrica Moldova” – SA și „Electrica Oltenia” – SA – procedură de urgență;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 40/2011 privind promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic – procedură de urgență;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (1[3] ) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul – procedură de urgență;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2013 pentru completarea art. 362 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății – procedură de urgență;
– Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 22/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2009 privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformității – procedură de drept comun;
– Lege pentru completarea Legii nr. 95/1997 privind declararea complexului „Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței Sighet” ca ansamblu de interes național – procedură de drept comun;
– Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 23/2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale
consolidate și a Ordonanței Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați și pentru modificarea altor acte normative – procedură de drept comun;
– Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2013 privind prorogarea termenului prevăzut la art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul _–_ procedură de drept comun;
– Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 10/2013 pentru modificarea art. 11[5] din Ordonanța Guvernului nr. 83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor – procedură de drept comun;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2013 privind reglementarea unor măsuri financiare – procedură de drept comun;
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente – procedură de urgență;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2012 privind aderarea Oficiului Național al Registrului Comerțului la Forumul European al Registrelor Comerțului, stabilirea unor măsuri privind derularea fondurilor financiare pentru desfășurarea conferințelor anuale ale Forumului European al Registrelor Comerțului organizate de România, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte – procedură de urgență;
– Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare – procedură de drept comun.
Termenul pentru sesizare este de cinci zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun și de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgență de la data depunerii, astăzi, 15 aprilie 2013.
Termenele se calculează luând în considerare ziua anunțului, astăzi, 15 aprilie 2013.
La primul punct din ordinea de zi este înscrisă aprobarea procedurii de urgență pentru dezbaterea și adoptarea următoarelor inițiative legislative:
1. Propunere legislativă privind trecerea unor suprafețe de teren din domeniul public al statului și din administrarea Administrației Naționale „Apele Române” în domeniul public al comunelor Crișan și Maliuc, județul Tulcea, și în administrarea consiliilor locale ale acestora.
· other
1 discurs
<chair narration>
#263162. Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000.
· Informare · adoptat tacit
113 de discursuri
## Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
În perioada 1975–1977, în două localități din Delta Dunării, Crișan și Gorgova, grav afectate de inundațiile din 1970–1975, s-au construit platforme îndiguite în scopul strămutării locuințelor afectate. Aceste platforme au rămas de la momentul execuției și până acum în administrarea Administrației Naționale „Apele Române”.
După anul 1990, prin lucrări de protecție a localităților respective împotriva inundațiilor și îndiguirea perimetrală a intravilanelor, aceste platforme au fost incluse în incintele îndiguite, conform planurilor urbanistice generale, și destinate construcției de locuințe.
Urgența pentru dezbaterea și adoptarea propunerii mele legislative rezidă în faptul că există o presiune foarte mare din partea locuitorilor acestor două sate din Delta Dunării, în sensul de a-și construi locuințe, intravilanul fiind imposibil de extins din cauza faptului că localitățile sunt înconjurate de ape, mai ales în perioada aceasta, și, evident, consiliile locale ar trebui să acorde, în condițiile legii, loturi pentru construcția de locuințe.
De aceea, propun trecerea de la Administrația Națională „Apele Române”, din domeniul public, în administrarea consiliilor locale, tot în domeniul public al acestor localități. Vă mulțumesc.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Vă mulțumesc.
Vot · Amânat
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Prin propunerea mea legislativă doresc să amendez Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, având în vedere Codul de bune practici în materie de referendum, redactat de Comisia de la Veneția, Comisia europeană pentru democrație prin drept.
Urgența solicitată de mine rezultă din faptul că este iminentă organizarea unui referendum în acest an pentru revizuirea Constituției.
Mulțumesc.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Mulțumesc.
Vot · approved
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
Cu majoritate de voturi, a fost aprobată procedura de urgență.
3. Propunere legislativă pentru trecerea din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Mediului și Pădurilor, prin Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, în domeniul public al județului Tulcea și administrarea Consiliului Județean Tulcea.
Inițiator, domnul senator Trifon Belacurencu. Domnule senator, aveți cuvântul.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
În baza Hotărârii Guvernului nr. 120/2010, la poziția 68 figurează un obiectiv de investiții intitulat „Miniporturi în localitățile Sfântu Gheorghe, Murighiol și Sarichioi”, județul Tulcea. Pentru realizarea acestui obiectiv este necesară și suprafața de 15.000 m[2] , situată în comuna Murighiol, suprafață aflată în administrarea Ministerul Mediului și Pădurilor, prin Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.
Urgența pentru propunerea legislativă pe care eu am făcut-o rezidă în faptul că proiectul stagnează în acest moment. Având asigurată finanțarea, este păcat să se piardă un an de zile pentru a se demara și realiza portul turistic de la Murighiol.
Mulțumesc.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Mulțumesc.
Vot · Amânat
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
tivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a directivelor 92/58/CEE, 92/85/CEE, 94/33/CE, 98/24/CE ale Consiliului și a Directivei 2004/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului pentru a le alinia la Regulamentul (CE) nr. 1.272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor – COM(2013) 102 final.
2. Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a regimului comercial aplicabil anumitor mărfuri rezultate din transformarea produselor agricole – COM(2013) 106 final.
Punctul 3 din ordinea de zi – Modificări în componența nominală a unor comisii permanente.
În urma plecării din Grupul parlamentar al PP-DD a domnului senator Mihai Cristian Dănuț, acesta va fi înlocuit în funcția de secretar la Comisia pentru afaceri europene de domnul senator Haralambie Vochițoiu.
Vot · Amânat
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Întâi trebuie să vă mulțumesc că ați fost de acord să trecem pe punctul 4 acest proiect referitor la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Acum am avut o discuție cu președintele Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, domnul senator Nicula, și am înțeles că este o mică inadvertență acolo, care trebuie reparată în 2–5 minute.
V-aș propune să retrimitem la comisie acest proiect, comisia se întâlnește alături și vine cu repararea acestei inadvertențe, care este o chestiune mai mult de redactare.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
De acord.
Vot · approved
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
Am retrimis-o la comisie.
Domnule senator Nicula, președintele Comisiei pentru
buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, vă rog. Microfonul 7.
Vă mulțumesc.
I-aș ruga pe colegii noștri din Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și pe cei din Comisia economică, industrii și servicii să vină aici, lateral, să putem să lămurim această mică problemă.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Da.
Noi, între timp, încercăm să mergem mai departe.
Proiectul de hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Senatului nr. 17/2013 pentru înființarea Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bîrsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interceptat în baza unui mandat de siguranță națională.
Vă prezint proiectul de hotărâre, care cuprinde numirea unui coleg desemnat în această comisie de către Grupul parlamentar al UDMR.
Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Senatului nr. 17/2013 pentru înființarea Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bîrsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interceptat în baza unui mandat de siguranță națională
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituția României, republicată, precum și ale art. 78, coroborate cu cele ale art. 44, art. 46 și art. 76 alin. (2)–(7) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările și completările ulterioare,
Senatul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic. – Punctul 14 al anexei la Hotărârea Senatului nr. 17/2013 pentru înființarea Comisiei de anchetă privind interceptările telefonice ale magistratului Corneliu Bîrsan, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interceptat în baza unui mandat de siguranță națională, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 202 din 9 aprilie 2013, Partea I, va avea următorul cuprins:
- Numărul curent: 14.
Numele și prenumele: Tánczos Barna.
- Grupul parlamentar: UDMR.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în ședința din
15 aprilie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alineatul (2) din Constituția României, republicată.
Vot · Amânat
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
## **Domnul Tánczos Barna:**
Mulțumesc, domnule președinte.
E o problemă mică, o inadvertență. Propunerea noastră s-a referit la domnul Pataki Csaba.
Da.

## **Domnul Bebe Viorel Ionică** – _secretar de stat_
_în Ministerul pentru Societatea Informațională_ **:**
Bună ziua, domnule președinte, doamnelor și domnilor senatori!
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poștale.
În prezent, domeniul serviciilor poștale este reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 31/2002 privind serviciile poștale, care transpune Directiva 97/67/CE privind regulile comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale. Directiva 97/67/CE a fost modificată și, în anul 2008, Parlamentul European și Consiliul au adoptat Directiva 2008/6/CE.
Obligația României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de a asigura transpunerea directivei în legislația națională până cel târziu la data de 31 decembrie 2012 a stat la baza promovării acestui act normativ sub forma unei ordonanțe de urgență, cu atât mai mult cu cât Comisia Europeană a demarat acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în temeiul art. 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Din sală
#39310## **Din sală:**
Gata!
Înseamnă că erați cumva propus pentru...
Statistică.
Pentru statistică. Atunci, s-a făcut. Bun. Poziția 14, Pataki Csaba.
Ministerul pentru Societatea Informațională susține raportul întocmit de comisiile sesizate în fond și susține amendamentele cuprinse în raport.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, domnule secretar de stat.
Dau cuvântul domnului senator Lucian Iliescu, președintele Comisiei economice, industrii și servicii. Aveți cuvântul, domnule președinte.
## Mulțumesc, domnule președinte.
În urma dezbaterilor care au avut loc pe parcursul mai multor ședințe de comisie, în prezența inițiatorului, Comisia economică, industrii și servicii și Comisia pentru afaceri europene au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport comun, de admitere, cu amendamente.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a transmis un aviz favorabil.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este primă Cameră sesizată.
Față de cele precizate, supunem plenului, pentru dezbatere și adoptare, raportul comun, de admitere, și proiectul de lege.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Mulțumesc.
Sunt intervenții?
Dacă nu sunt intervenții,
Vot · approved
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
Domnule, suntem în procedură de vot, domnule... Este o nerăbdare de partid tânăr, care nu se potrivește. Supun votului dumneavoastră proiectul de lege. Cine este pentru?
Mulțumesc. Împotrivă? 8 voturi împotrivă. Abțineri? O abținere.
Cu majoritate de voturi, proiectul de lege a fost adoptat. Acum revenim la punctul 11.
Avem, așadar, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară.
Reexaminare la solicitarea Președintelui României.
Din partea Guvernului, din partea inițiatorului, Ministerul Finanțelor Publice, domnul secretar de stat Dan Manolescu. Vă rog, domnule secretar de stat. Microfonul 10.
## **Domnul Dan Manolescu** _– secretar de stat_
_în Ministerul Finanțelor Publice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 a făcut obiectul unei cereri de reexaminare din partea Președintelui României.
Guvernul nu are obiecțiuni asupra elementelor ridicate în cererea de reexaminare, considerând că asupra acestor elemente trebuie să se pronunțe Parlamentul.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc.
Dau cuvântul președintelui Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.
Raportul este comun – Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia economică, industrii și servicii.
Domnule președinte Nicula, aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte.
În urma dezbaterilor asupra Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, precum și a cererii de reexaminare formulate de Președintele României, membrii celor două comisii au hotărât următoarele:
1. Respingerea cererii de reexaminare formulate de Președintele României.
2. Adoptarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară în forma adoptată de Camera Deputaților, cu amendamentele cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
În ședința din 15 aprilie 2013, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia economică, industrii și servicii, cu majoritatea voturilor senatorilor prezenți, au hotărât să adopte un raport comun de admitere asupra legii, în forma adoptată de Camera Deputaților, cu amendamentele din anexă, și să respingă cererea de reexaminare.
Legea face parte din categoria legilor organice și urmează să fie supusă votului Senatului, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituția României.
Senatul este Cameră decizională, în conformitate cu prevederile art. 75 alin. (1), art. 77 din Constituția României și ale art. 88 alin. (8) din Regulamentul Senatului. Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc și eu. Sunt intervenții? Sunt. Domnul senator Agrigoroaei. Vă rog, microfonul 2.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimați colegi,
Vă mai aduceți aminte de un spot „Dormi liniștit, FNI veghează pentru tine”? Sau de SAFI vă mai aduceți aminte? Sau de sute de mii de oameni care au fost păgubiți în România?
## Stimați colegi,
Nu pot fi suspectat că aș fi un fan al președintelui Băsescu, dar propunerea Președintelui României, ca membrii din conducerea Autorității de Supraveghere Financiară să aibă o experiență de minimum 10 ani, față de cinci, o consider mult mai acceptabilă pentru siguranța cetățeanului.
Personal, cred că, pentru siguranța românilor, experiența ar trebui să fie de minimum 15 ani, și acele persoane nominalizate să aibă un trecut impecabil. În România, nu trebuie să mai existe un alt eveniment gen SAFI sau FNI. Prin modul cum s-a promovat această lege, simt că în 2–3 ani am putea repeta o poveste urâtă.
Mărturisesc că ați fost mult mai înțeles acum, după ce nu ați citit. Eu consider că cinci ani de zile vechime la cei neexecutivi sunt suficienți, iar pentru cei care vor reprezenta partea executivă șapte ani sunt o experiență pe care nu mulți pot s-o acumuleze, din cei care vor conduce această mare instituție financiară care urmează a fi înființată.
Mulțumesc, domnule președinte.
În acest moment al dezbaterii intervine domnul senator Tudor Barbu.
Nu e nevoie să precizați dacă sunteți sau nu fan al președintelui Băsescu. Vă rog.
Vă mulțumesc.
Tudor Barbu
#45815Vă mulțumesc.
Domnul președinte Nicula.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să-l anunț pe colegul nostru, senator al Grupului parlamentar al PP-DD, că s-a revenit la șapte ani pentru cei executivi și în acest context... Nu cinci ani. Cinci ani se referă doar la cei care sunt neexecutivi.
Dacă colegul nostru ne aude și nu mai citește de pe hârtie.
Ați înțeles?
Da.
Sau dacă cumva m-am făcut neînțeles, aș ruga să fie mai concret, dar să lase puțin hârtiile acelea, că virgula nu cred că este bine pusă.
Mulțumesc.
Microfonul 2, domnul senator Agrigoroaei.
## Domnule președinte Nicula,
Pot să vorbesc, chiar dacă puțin cu dezacorduri, și fără hârtii, dar eu cred că am putut să mă fac bine înțeles că 5–7 ani înseamnă prea puțină experiență și ne trezim că o să punem la această Autoritate de Supraveghere Financiară tineret fără experiență sau cu alte intenții, și peste 2–3 ani o să ne trezim cu sute de mii de oameni care își vor banii. Deci de asta îmi este mie frică.
V-am prezentat fără hârtie, domnule Nicula!
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
Vă mulțumesc. Domnul președinte Nicula.
## Domnule președinte,
Stimați colegi,
N-aș fi intervenit dacă nu ar fi fost două intervenții succesive ale colegului președinte de comisie, domnul senator Nicula.
Este, din punctul meu de vedere, inacceptabil tonul cu care se adresează unui coleg de la Grupul parlamentar al PP-DD și aș fi așteptat ca cineva din prezidiu să repună lucrurile în ordinea firească. Nu așa se face politică, iar atunci când cineva de la noi a greșit – și bine a făcut, la vremea aceea, președintele de ședință –, au fost aduse corectivele necesare pentru ca Senatul să lucreze în parametrii lui normali, și de ținută morală, și de colegialitate.
Îmi pare rău că s-a ajuns la un limbaj și la o atitudine care nici una, nici cealaltă nu fac cinste nici distinsului senator, pe care îl cunosc și îl respect, și nici instituției în care lucrăm.
## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**
## Mulțumesc.
Dacă nu mai sunt intervenții, reamintindu-vă că e vorba de un proiect de lege în faza reexaminării, că e vorba de un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților, că e vorba de un proiect de lege care face parte din categoria legilor organice,
Vot · approved
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
Vot · approved
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
Mulțumesc.
Predau în continuare conducerea ședinței domnului vicepreședinte Dumitrescu.
## Bună ziua, stimați colegi!
Punctul următor pe ordinea de zi, punctul 6, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2013 pentru desemnarea entității publice care exercită, în numele statului, calitatea de acționar la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – SA și la Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” – SA.
Termen de adoptare tacită, 23.05.2013.
Comisiile care au realizat raportul sunt Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisia economică, industrii și servicii.
Este un raport de admitere, cu amendament admis.
Inițiatori sunt Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Economiei și îl rog pe domnul secretar de stat Dan Manolescu să prezinte, de la microfonul 10, acest proiect de lege.
Aveți cuvântul, domnule secretar de stat.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2013 a fost dezbătut împreună cu Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și s-a hotărât, cu 17 voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere, să se adopte raportul comun, de admitere, cu un amendament.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil, Comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului a avizat favorabil.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, Senatul este primă Cameră sesizată.
Față de cele prezentate, supunem plenului, pentru dezbatere și adoptare, raportul de admitere, cu amendamente, și proiectul de lege.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor, sunt înscrieri la dezbaterile generale?
Nu sunt înscrieri la dezbaterile generale.
Atunci intrăm direct în procedura de vot.
După cum vă aminteam, este vorba despre o lege ordinară.
Raportul comun al comisiilor este de admitere, cu un amendament admis.
Noi suntem primă Cameră sesizată.
Vă rog să vă exprimați prin vot în legătură cu raportul comisiilor, de admitere, cu amendamentul admis.
Cine este pentru?
Mulțumesc.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2013 vizează trecerea acțiunilor deținute de stat la „Transgaz” și „Transelectrica” din administrarea Ministerului Economiei în administrarea Ministerului Finanțelor Publice, în vederea separării calității de acționar la operatorii economici care desfășoară activitate de producere și furnizare a electricității și a gazelor naturale, pe de o parte, de calitatea de acționar la operatorii de transport al electricității și al gazelor naturale, ca urmare a Directivei 2009/72 CE și a Directivei 2009/73 CE, care vizează aceste aspecte.
Guvernul susține proiectul de lege în forma adoptată a ordonanței de urgență, cu amendamentele admise în raportul Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și Comisiei economice, industrii și servicii. Vă mulțumesc.
## Mulțumesc.
Dau cuvântul domnului senator președinte Iliescu, microfonul 6, pentru a prezenta raportul celor două comisii, Comisia economică, industrii și servicii și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.
Voturi împotrivă?
Mulțumesc.
Abțineri?
Cu 106 voturi pentru, niciun vot împotrivă, 14 abțineri, raportul comisiilor, cu amendamentul admis, a fost adoptat.
Supun la vot proiectul de lege.
Cine este pentru? Mulțumesc. Voturi împotrivă?
Nu sunt.
Abțineri?
Mulțumesc.
Cu 106 voturi pentru, niciun vot împotrivă și 14 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.
Vă rog, doamnelor și domnilor din staff, să transmiteți urgent acest proiect de lege către Camera Deputaților.
Punctul 7 al ordinii de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 81/2012 pentru modificarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și pentru modificarea art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
A fost adoptat tacit de Camera Deputaților.
Comisia sesizată în fond este Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. ## Raportul este de admitere.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Inițiator este Ministerul Justiției.
Îl invit pe domnul secretar de stat Florin Moțiu, de la Ministerul Justiției, să prezinte proiectul de lege. Microfonul 8.
secretar de stat în Ministerul Justiției
## Mulțumesc, domnule președinte.
Adoptarea acestei ordonanțe de urgență a fost necesară pentru a fi ocupate posturile libere de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care se confruntă cu un deficit de personal. În prezent, concursul este în derulare.
Prin această ordonanță de urgență, s-au scurtat termenele prevăzute în procedură și s-a fluidizat această procedură, motiv pentru care susținem adoptarea proiectului de lege privind aprobarea acestei ordonanțe. Mulțumesc.
Vă mulțumesc foarte mult, domnule secretar de stat. Domnule președinte Chiuariu, aveți cuvântul. Prezentați raportul. Microfonul 7, vă rog.
Mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege a fost adoptat în forma inițială de Camera Deputaților, în condițiile art. 115 alin. (5) teza a III-a din Constituția României.
Consiliul Legislativ a emis un aviz favorabil, cu observații și propuneri.
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții au transmis avize favorabile, fără amendamente.
În ședința din data de 3 aprilie 2013, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a examinat proiectul de lege și a hotărât să adopte, cu unanimitate de voturi ale membrilor prezenți, un raport favorabil, fără amendamente.
Inițiativa legislativă face parte din categoria legilor organice și urmează să fie supusă votului Senatului, cu respectarea art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
Senatul, potrivit prevederilor art. 75 alin. (1) din Constituția României și ale art. 88 alin. (2) pct. 2 din Regulamentul Senatului, are în competență proiectul de lege, spre dezbatere, în calitate de Cameră decizională.
Mulțumesc.
Mulțumesc, doamnelor și domnilor colegi.
Dacă sunt solicitări de luări de cuvânt din partea doamnelor și domnilor senatori în legătură cu proiectul de lege?
Nu sunt.
Vă mulțumesc.
Intrăm direct în procedură de vot.
Proiectul de lege a fost adoptat tacit, vă spuneam, de Camera Deputaților.
Raportul comisiei este de admitere, fără amendamente. Vă reamintesc că este vorba de o lege organică.
Noi suntem Cameră decizională.
Intrăm în procedură de vot.
Cine este pentru?
Supun la vot raportul și proiectul de lege, în același timp. Vă mulțumesc.
Cine este împotrivă?
Abțineri?
Cu 106 voturi pentru, niciun vot împotrivă și 14 abțineri, raportul și proiectul de lege au fost adoptate.
Vă rog să-l pregătiți pentru promulgare.
Trecem la punctul următor al ordinii de zi, punctul 8.
Proiectul de lege privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene – adoptat de Camera Deputaților.
Este vorba de o reexaminare, în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 784 din 2012.
Comisia sesizată în fond este Comisia pentru afaceri europene, împreună cu Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, care au avut un raport comun. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Inițiator este Ministerul Afacerilor Externe.
Îl rog pe domnul secretar de stat Radu Podgorean să prezinte proiectul de lege.
Microfonul 9.
Domnule secretar de stat, aveți cuvântul.
## **Domnul Radu Podgorean** _– secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe_ **:**
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Este vorba despre proiectul de lege care a fost săptămâna trecută retrimis la comisie.
Având în vedere decizia comisiei de menținere a raportului suplimentar în forma inițială, vă rugăm să dați votul dumneavoastră pentru proiectul legii, în forma propusă în raportul suplimentar al celor două comisii.
Mulțumesc.
Doamna vicepreședinte Popa.
Doamna senator Popa, vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri europene.
Raportul comun al celor două comisii. Microfonul 7.
Aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Membrii Comisiei pentru afaceri europene și ai Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări au hotărât în cadrul acestei ședințe, cu majoritate de voturi, următoarele: – respingerea amendamentului formulat de domnul senator Mircea Geoană, având în vedere prevederile art. 145 alin. (1) din Regulamentul Senatului;
– menținerea raportului comun suplimentar, de admitere, cu amendamente, adoptat anterior, în ședința din 3 aprilie 2013.
La dezbaterea legii a participat, în conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare, domnul Radu Podgorean, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.
În raport cu obiectul de reglementare, legea supusă reexaminării face parte din categoria legilor organice și urmează a fi adoptată în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
Potrivit art. 75 alin. (1) din Constituția României, republicată, și art. 88 alin. (8) pct. 2 din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare, Senatul este Cameră decizională.
Vă mulțumesc, doamna senator.
Doamnelor și domnilor, deschidem dezbaterile generale.
Dacă sunt înscrieri la cuvânt din partea doamnelor și domnilor senatori pentru luări de cuvânt, întrebări sau poziții?
Domnul senator Șerban Nicolae, microfonul 3, aveți cuvântul.
Mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor colegi,
Aș vrea să fac o precizare: reexaminarea care este supusă atenției noastre se bazează pe Decizia Curții Constituționale nr. 784 din 2012.
Pentru a ajunge la această decizie, adoptată deja pe formatul clasic, cu o majoritate, la nivelul Curții Constituționale, practică ce a șubrezit credibilitatea acestei instituții, s-a invocat Decizia nr. 683/2012 a aceleiași Curți.
Și aș vrea să rămână punctul meu de vedere în plenul Senatului, și pentru stenogramă, ca să fac afirmația că această decizie se înscrie în salba de decizii rușinoase adoptate de majoritatea de comandă de la Curtea Constituțională.
În această decizie se face o afirmație – nu e prima oară – profund anticonstituțională, și-mi asum răspunderea pentru ceea ce spun.
Se spune în decizia respectivă..., ca să vă reamintesc, este cea care a tranșat presupusul litigiu de natură constituțională dintre Președintele României și prim-ministru sau Guvern pe baza unei decizii a Parlamentului, din start – bănuiesc că sesizați cu toții anomalia –, decizia Parlamentului care genera un conflict juridic de natură constituțională între alte două instituții, președinte și Guvern, se spune acolo, în dispozitivul acestei decizii, că președintele este cel care reprezintă statul la Consiliul European și, de asemenea, că Președintele României poate delega această atribuție prim-ministrului.
## Stimați colegi,
Cei care au participat la elaborarea Constituției, și în 1990–1991, și la revizuirea din 2003, poate își aduc aminte foarte bine că în România, pe textul constituțional, Președintele României nu poate delega niciuna dintre atribuțiile sale. Este o chestiune de esență a Constituției României, așa cum Președintele României nu poate delega emiterea de decrete, cum nu poate delega adresarea de mesaje către Parlament, cum nu poate delega grațierea individuală, nu poate delega nici reprezentarea statului în fața unor instituții europene sau în fața altor state.
Am ținut să fac această precizare, cu mențiunea că grupul nostru susține adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de comisie și că-l vom vota ca atare, dar nu puteam lăsa neobservat faptul că încă o dată Curtea Constituțională, cu acea majoritate de comandă de cinci la patru...
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Vă mulțumesc foarte mult.
Doamnelor și domnilor,
Alte intervenții nu mai trebuie să mai fie.
Eu am făcut aici o greșeală, nu regret cu nimic, pentru că domnul coleg Șerban Nicolae, domnul senator, din punct de vedere juridic, a explicat un lucru care e absolut corect, însă noi am făcut dezbateri generale, pentru că acest proiect de lege a fost retrimis la comisie și comisia ne-a întocmit raportul pe care noi îl avem în față.
Trecem direct la procedura de vot.
Proiectul de lege, vă spuneam, a fost adoptat de Camera Deputaților.
Noi avem aici de-a face cu un raport suplimentar comun al comisiilor, care este de admitere, cu amendamente admise și un amendament respins.
Întreb: susține cineva amendamentul respins?
Dacă inițiatorul, care a susținut acest amendament, nu este prezent, pe cale de consecință, trecem direct la vot.
Supun la vot raportul, cu amendamentele admise,
- aducându-vă aminte că este vorba despre o lege organică. Vă rog să vă exprimați prin vot.
-
Vot · approved
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
Ca atare, trecem la punctul următor al ordinii de zi.
La punctul 9 al ordinii de zi este înscris Proiectul de lege privind declararea zilei de 14 mai Ziua dreptului internațional umanitar.
Este vorba despre un proiect de lege care are un raport realizat de către Comisia pentru afaceri europene, împreună cu Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Inițiatorul este Ministerul Afacerilor Externe. Îl invit pe domnul secretar de stat...
Am greșit eu? Am greșit.
Mă scuzați.
Inițiator este Ministerul Afacerilor Interne, tot afaceri, dar interne. Nu este un domn, este o doamnă. Doamna Irina Alexe, șeful Departamentului pentru relația cu Parlamentul.
Doamnă, aveți cuvântul, microfonul 10, pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului.
Mulțumesc.
## **Doamna Irina Alexe** _– șeful Departamentului relația cu Parlamentul din cadrul Ministerului Afacerilor Interne_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
După cum ați precizat și dumneavoastră, prin acest proiect de lege se propune declararea zilei de 14 mai ca Ziua dreptului internațional umanitar și, de asemenea, în scopul marcării acestei zile, se propune ca la nivel național și la nivel local să fie organizate o serie de manifestări culturaleducative și științifice consacrate cunoașterii și promovării principiilor dreptului internațional umanitar.
Aș mai face precizarea că a fost aleasă ziua de 14 mai ca Zi a dreptului internațional umanitar, pentru că, așa cum cunoașteți și dumneavoastră, în anul 1954, România a ratificat la această dată cele patru convenții de la Geneva care reglementează, în principal, dreptul internațional umanitar.
Fac precizarea că suntem de acord cu raportul adoptat de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, inclusiv cu amendamentul formulat.
Vă mulțumesc.
Vă mulțumesc foarte mult.
Fac o rectificare, este vorba despre un raport al Comisiei juridice, de numiri, disciplină și imunități și validări, fără să fie vorba despre un raport comun cu altă comisie, și-l invit pe domnul președinte Chiuariu, la microfonul 6, să prezinte raportul.
Domnule președinte,
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a fost sesizată de către Biroul permanent al Senatului în vederea dezbaterii și elaborării raportului asupra Proiectului de lege privind declararea zilei de 14 mai Ziua dreptului internațional umanitar.
Consiliul Legislativ a transmis un aviz favorabil, cu observații și propuneri, care se regăsesc în proiectul de lege depus la Parlament.
În ședința din 9 aprilie 2013, membrii prezenți ai Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări au analizat proiectul de lege și au hotărât să adopte, în unanimitate, un raport de admitere, cu un amendament cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
Prin conținutul său normativ, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și urmează să fie supus votului plenului Senatului, împreună cu raportul de admitere, cu un amendament, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
Senatul, în aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală și ale art. 88 alin. (7) pct. 1 din Regulamentul Senatului, este primă Cameră sesizată.
Mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,
Sunt înscrieri la cuvânt din partea dumneavoastră, la dezbateri generale, intervenții sau întrebări la adresa inițiatorului?
Mulțumesc.
Nu sunt.
Pe cale de consecință, trecem direct la procesul de vot. Așa cum ați văzut, este un raport al comisiei, cu un amendament admis.
De aceea, vă supun la vot.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă supun la vot raportul comisiei, cu acest amendament. Cine este pentru?
Mulțumesc.
Voturi împotrivă?
Nu sunt.
Abțineri?
Nu sunt.
Cu 120 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, raportul comisiei, cu amendamentul admis, a fost adoptat.
Vot · approved
Notă pentru exercitarea de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale asupra următoarelor legi depuse la secretarul general al Senatului, conform prevederilor art. 15 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată: – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 67/2012 privind modificarea art. 55 din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali – procedură de urgență; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați – procedură de urgență; – Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea și completarea unor acte normative – procedură de urgență; – Lege pentru abrogarea alin. (2)–(4) ale art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2008 privind implementarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii – procedură de drept comun; – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de
Doamnelor și domnilor din staff, vă rog să-l transmiteți Camerei Deputaților, Cameră decizională pentru acest proiect de lege.
La punctul 10 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate.
Adoptat de Camera Deputaților.
Comisiile sesizate în fond sunt Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială. Au raport comun.
Proiectul de lege are caracter de lege organică.
Inițiator este Ministerul Justiției.
Îl invit, la microfonul 8, pe domnul secretar de stat Florin Moțiu să prezinte proiectul de lege și punctul de vedere al Guvernului.
Aveți cuvântul, domnule secretar de stat.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Fac precizarea că Ministerul Justiției este inițiator al acestui act normativ, întrucât Agenția Națională de Integritate nu are drept de inițiativă legislativă.
Efectuarea acestui demers normativ cu caracter de urgență a fost justificată din perspectiva faptului că Agenția Națională de Integritate se confruntă în acest moment cu un deficit major de personal. În ultima perioadă, au părăsit instituția 16 inspectori de integritate, în prezent funcționând doar 26 de inspectori de integritate în cadrul agenției.
Proiectul de ordonanță de urgență propune exclusiv modificarea cadrului legal privind salarizarea funcțiilor de specialitate din cadrul Agenției Naționale de Integritate, prin stabilirea unui salariu de bază lunar pentru aceștia prin asimilare cu salariile inspectorilor de concurență din cadrul Consiliului Concurenței.
Urgența și necesitatea acestui demers sunt justificate și prin aceea că neasigurarea unui cadru salarial corespunzător ar fi de natură să afecteze eficiența, în viitor, a agenției și, prin aceasta, de natură să ridice noi teme de discuție în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.
Pentru aceste motive, susținem adoptarea proiectului de lege privind aprobarea ordonanței de urgență. Mulțumesc.
Mulțumesc, domnule secretar de stat.
Dau cuvântul domnului președinte Chiuariu pentru a prezenta raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.
Aveți cuvântul.
Microfonul 7.
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială au fost sesizate pentru dezbaterea și întocmirea unui raport comun asupra acestui proiect de lege.
Consiliul Legislativ a emis un aviz favorabil.
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a transmis un aviz favorabil.
Pe parcursul mai multor ședințe, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială au dezbătut proiectul de lege și au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte un raport de admitere, fără amendamente.
Așadar, vă supunem spre dezbatere și adoptare raportul comun de admitere, împreună cu proiectul de lege.
În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Proiectul de lege urmează a fi adoptat de Senat în calitate de Cameră decizională.
Vă mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
## Mulțumesc.
Doamnelor și domnilor,
Deschidem lista pentru intervenții, dezbateri, puncte de vedere – la dezbateri generale – din partea doamnelor și domnilor senatori.
## Înscrieri la cuvânt?
Doamna senator Cristina Anghel.
Microfonul 2.
Vă rog frumos.
Doamna Cristiana Anghel.
## Corect, domnule președinte, mulțumesc.
Citeam aici că prin prezentul proiect de lege „se propune modificarea cadrului legal privind salarizarea și alte drepturi salariale ale inspectorilor de integritate (...), astfel încât salarizarea să fie la un nivel corespunzător rolului, atribuțiilor și statutului” acestei instituții.
Stimate domn,
Atunci, hai să facem salarizare conform atribuției, rolului și statutului acestei instituții și profesorilor, și medicilor, și chiar și nouă, care, până la urmă, am fost obligați să renunțăm la multe lucruri.
Eu nu sunt de acord cu acest proiect de lege și mai spun și de ce. În motivare se spune: „În ultimul raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, din 18 iulie, se menționează importanța susținerii instituționale a Agenției Naționale de Integritate.” Cine este Comisia Europeană și ce drept are să ne recomande nouă susținerea sau nesusținerea acestei instituții, care a făcut extraordinar de mult rău?
Aș vrea să-i văd și eu eficiența și apoi să le mărim salariile. Deocamdată, au destul.
Mulțumesc.
Mulțumesc. Dacă mai sunt alte... Domnul senator Grapă. Microfonul 2. Aveți cuvântul, vă rog.
Întrebarea mea este către distinsul reprezentant al Guvernului. Îmi aduc aminte că, atunci când am discutat acest proiect, v-am rugat să faceți o recomandare, și anume inspectorii de integritate, în momentul în care dau un răspuns către petenți, să-l facă foarte clar, nu să bată câmpii. V-am dat un exemplu atunci cu inspectorul Puica Bercuț, care în momentul în care a fost sesizată, mă rog, s-au sesizat din oficiu pentru anchetarea unui coleg de-al nostru, în momentul în care i s-a cerut în mod clar și cert să răspundă dacă există sau nu există elemente care să întrunească infracțiunile respective, dânsa a început să vorbească despre motivația înființării ANI.
Mulțumesc.
Dacă mai sunt alte intervenții.
Domnul senator Vegh Alexandru, microfonul 1. Aveți cuvântul, domnule senator.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Doamnelor și domnilor colegi,
Am și eu o întrebare pentru distinsul domn secretar de stat.
Care a fost motivația pentru care se asimilează anumite salarii de la Consiliul Concurenței? Să înțeleg că salariile de la Consiliul Concurenței devin etalon în salarizarea bugetarilor și în alte domenii sau care a fost motivul pentru care s-au ales salariile de la Consiliul Concurenței? De ce nu s-au luat, știu eu, alte salarii: salariul mediu, salariul minim pe economie sau alte salarii?!
Mulțumesc.
Mulțumesc.
Dacă nu mai sunt intervenții... Ba da.
Domnul senator Barbu, microfonul 1.
Tudor Barbu
#74949Domnule președinte de ședință, vă mulțumesc. Doamnelor și domnilor senatori,
Discutăm despre un subiect delicat și mă văd nevoit să mă întreb retoric care ar fi explicația pe care o vom da când ieșim pe ușile Senatului reprezentanților din mass-media, dacă vor avea înțelepciunea să ne întrebe – și sper să o aibă – de ce s-a discutat, s-a votat și s-a pus în aplicare ca lege un astfel de proiect într-o țară în care nu sunt bani pentru pensii, într-o țară în care nu sunt bani pentru salarii pentru cei care cu adevărat produc bani la buget, pentru că, dacă îmi aduc aminte – și sper că nu mi-am pierdut puțina memorie –, ANI nu a adus la buget banii pe care îi estimam noi, ca cetățeni, sau aleșii din legislaturile trecute, atunci când au înființat această instituție.
Vreau să știu dacă reprezentantul Guvernului Ponta, aici prezent, ne poate spune care sunt beneficiile pe care acești oameni, ale căror salarii sunt în discuție acum, le-au adus atât bugetului, cât și contribuabilului, pentru a justifica o creștere salarială, repet, într-o țară bântuită de nu avem bani pentru „...” – și aici se completează, pe linia punctată, 632 de capitole unde nu sunt bani.
Mulțumesc, domnule senator.
Domnul secretar de stat nu este reprezentantul Guvernului Victor Ponta, este reprezentantul ministrului justiției, care probabil că la această oră nu mai este, a fost numit un nou ministru. Reprezentanții Guvernului sunt numai miniștri în funcțiune.
Dau cuvântul domnului secretar de stat, microfonul 8, dacă are de dat vreun răspuns la solicitările și întrebările..., unele din ele cam declarative, gen declarațiile de mâine-dimineață, dar în sfârșit.
Vă rog să răspundeți, domnule secretar de stat.
În ceea ce privește solicitarea ca răspunsurile de la ANI să fie clare și cuprinzătoare, nu putem noi, din punctul de vedere al Ministerului Justiției, să facem o asemenea..., nici măcar solicitare către ANI. Ar trebui făcută de către cei cărora le sunt adresate aceste rapoarte, întrucât nu există un raport de subordonare între minister și agenție.
Iar în ceea ce privește eficiența acestei instituții, în motivarea emiterii actului normativ se fac precizări și cu privire la sumele care s-au făcut venit la stat în urma activității inspectorilor agenției.
Mulțumesc.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Și eu vă mulțumesc.
Doamnelor și domnilor,
Nemaifiind alte întrebări și interpelări...
Am închis dezbaterile generale, stimate domnule coleg. DUPĂ PAUZĂ
La întrebări și interpelări, domnule senator, aveți posibilitatea să aveți un dialog. Acum v-a răspuns domnul secretar de stat, în măsura în care a putut să vă răspundă.
Doamnelor și domnilor,
Intrăm în sesiunea de vot, dacă o să fiți de acord.
Este un proiect de lege care a fost adoptat de Camera Deputaților.
Raportul comisiei este de admitere, fără amendamente. Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Senatul este Cameră decizională.
Intrăm în procedura de vot.
Doamnelor și domnilor, vă rog să vă exprimați prin vot în legătură cu raportul de admitere al comisiei.
Cine este pentru? Mulțumesc. Voturi împotrivă? 7 voturi împotrivă. Abțineri? 14 abțineri.
Cu 96 de voturi pentru, 7 voturi împotrivă și 14 abțineri, raportul comisiei a fost adoptat.
Supun la vot proiectul de lege.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Cine este pentru? Mulțumesc. Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă. Abțineri? 12 abțineri.
Cu 102 voturi pentru, 5 voturi împotrivă și 12 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.
Rog stafful să urmeze procedurile de promulgare.
Au mai rămas încă..., dacă vreți să facem un mic efort, mai avem două puncte... Mai avem câteva minute. Punctul 11 din ordinea de zi...
Din sală
#78790## **Din sală:**
A fost!
## **Domnul Ilie Sârbu**
Din sală
#78854**:**
Mâine nu mai avem proiecte de lege. Atunci, facem comisii.
## **Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:**
Trecem la întrebări și interpelări. Doamnelor și domnilor, Vă mulțumesc foarte mult.
În continuare avem sesiunea de întrebări și interpelări. Îl rog pe domnul vicepreședinte Constantinescu să preia conducerea ședinței.
Mâine... Atenție, mâine, de la ora 9.00 la ora 10.30, sesiunea de declarații politice. Începând cu ora 10.30, deoarece astăzi am epuizat ordinea de zi, lucrăm în comisii.
Vă doresc o după-amiază plăcută!
Mulțumesc.
Domnule senator Constantinescu, vicepreședinte, vă rog să preluați conducerea ședinței și vă propun să începem imediat. Deși astăzi este transmisie radio... E fără? Nu este.
PAUZĂ
Bună ziua, stimați colegi!
Începem cea de a doua parte a ședinței noastre de astăzi, sesiunea de întrebări și interpelări. Începem cu întrebările.
Dar, înainte de asta, aș vrea să vă reamintesc că timpul alocat pentru întrebări este de 30 de minute, repartizat pe grupuri parlamentare după cum urmează:
- Grupul parlamentar al PSD – 11 minute;
- Grupul parlamentar al PNL – 8 minute;
- Grupul parlamentar al PDL – 4 minute;
- Grupul parlamentar al PP-DD – 4 minute;
- Grupul parlamentar al UDMR – 2 minute;
- Grupul parlamentar al PC – 1 minut.
Din partea Grupului parlamentar al PSD, îl invit la microfon, să prezinte întrebarea, pe domnul senator Gheorghe Saghian.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Întrebarea mea este adresată doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.
Obiectul întrebării: „Plasarea copiilor în instituții”.
Stimată doamnă ministru,
Recomandarea 2013/112/UE din 20 februarie 2013 Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării sugerează statelor membre accesul la servicii accesibile financiar și de calitate, cât și asigurarea unei filtrări corespunzătoare, superioare pentru evitarea plasării copiilor în instituții și revizuirea cu regularitate a cazurilor, dacă astfel de plasări au avut totuși loc.
În aceste condiții, vă rog, doamnă ministru, să-mi comunicați care sunt măsurile întreprinse de ministerul pe care îl conduceți cu privire la prevederile menționate în Recomandarea 2013/112/UE.
Solicit răspuns în scris.
Vă mulțumesc.
Mulțumesc, domnule senator.
Din partea Grupului parlamentar al PNL îl invit la microfon pe domnul senator Mario Ovidiu Oprea. Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul senator Pereș Alexandru.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Am două întrebări, cu permisiunea dumneavoastră, le pot citi consecutiv?
Da. Vă rog.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prima întrebare este adresată domnului Nicolae Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
## Domnule ministru,
Ordonanța Guvernului nr. 7/2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii din spațiul rural a reprezentat, în anii trecuți, pentru comunitățile rurale, șansa demarării și finalizării unor proiecte importante.
Obiectivele generale ale Ordonanței Guvernului nr. 7/2006 au vizat modernizarea spațiului rural românesc.
Includea, printre altele, programul de reabilitare a rețelei de drumuri publice comunale, județene, precum și dezvoltarea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și epurare.
Conform art. 5 alin. (2), beneficiarii indirecți ai programului sunt locuitorii comunităților rurale pentru care consiliile locale au înaintat cererea de finanțare. Ca atare, foarte multe primării au accesat fonduri în baza Ordonanței Guvernului nr. 7/2006 și au finanțat lucrări de modernizare extrem de necesare localităților în cauză. Sunt însă foarte multe administrații locale care au demarat lucrările și care așteaptă, și la ora actuală, sumele restante pentru continuarea și finalizarea acestora. Efectele negative ale acestei situații, pentru care încă nu s-a găsit o soluție financiară, sunt vizibile: există construcții neterminate, șantiere în lucru sau abandonate de unde se fură materiale, șantiere în incinta cărora materialele achiziționate se deteriorează sau locații în care anumite segmente finalizate tind să se ruineze, conservarea unor lucrări de această natură fiind la fel de costisitoare și aproape imposibil de susținut din bugetele locale.
Este cunoscut faptul că plățile în baza Ordonanței Guvernului nr. 7/2006 au încetat la sfârșitul anului 2012 și că soluția găsită atunci a constat în finanțarea acestor proiecte cu fonduri de la consiliile județene. Consiliile județene nu dispun însă de fonduri suplimentare care ar putea acoperi sumele angajate pentru lucrările respective, soluția recomandată nefiind deci viabilă.
În aceste condiții, vă rog să-mi comunicați punctul dumneavoastră de vedere vizavi de acest blocaj economic, pe care autoritățile locale nu-l pot gestiona momentan.
## **Domnul Florin Constantinescu:**
Mulțumesc și eu, domnule senator.
Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul senator Alexandru Pereș. Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al PP-DD, doamna senator Miron Vasilica Steliana.
## **Domnul Alexandru Pereș:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Două întrebări, prima adresată Ministerului Transporturilor, domnului ministru Relu Fenechiu.
Domnule ministru,
Doresc să vă semnalez o situație care îngreunează foarte mult circulația în Alba Iulia: trecerea la nivel cu calea ferată de la intersecția străzii Mărășești cu șoseaua de centură a municipiului.
Trecerea paralizează traficul rutier, creându-se, destul de des, cozi de kilometri pe toate sensurile de circulație. Deseori, în presa locală, cetățenii au semnalat faptul că după coborârea barierei, uneori, se scurg 10–15 minute, și chiar mai multe, până la deblocarea acesteia. Știu că asemenea strangulări de trafic sunt foarte numeroase în țară, Alba Iulia nefiind un caz izolat.
Susțin disciplina în trafic și consider că este absolut necesară o măsură de siguranță atunci când vorbim despre trecerea la nivel cu o cale ferată, însă consider că circulația rutieră nu trebuie fracturată brutal, iar pentru acest lucru trebuie găsite soluții care să fie agreate și convenite cu toți cei care participă la trafic, indiferent dacă vorbim despre traficul rutier sau feroviar. ## Domnule ministru,
Vă întreb dacă aveți în vedere responsabilizarea și găsirea de soluții eficiente pentru rezolvarea, pas cu pas, a acestor ambuteiaje devenite permanente.
Solicit răspuns în scris.
A doua întrebare este adresată doamnei Lucia Ana Varga, ministru delegat pentru ape, păduri și piscicultură.
Obiectul întrebării: „Stoparea distrugerii pădurilor!”.
În urma raportului de audit efectuat de Curtea de Conturi privind situația patrimonială a fondului forestier din România în perioada 1990–2012, suprafața fondului forestier al țării s-a redus cu 3.028.762 de hectare.
Conform acestui raport, s-a constatat că cea mai stridentă problemă, cu care ne confruntăm încă din anul 1990 și până în prezent, este cea legată de tăierile ilegale de păduri din fondul forestier proprietate de stat și privată, paguba ajungând astfel la peste 5 miliarde de euro, la o suprafață de 366.000 de hectare, tăindu-se ilegal circa 80 de milioane m[3] de lemn.
## Mulțumesc și eu.
O invit la microfon pe doamna senator Vasilica Steliana Miron, Grupul parlamentar al PP-DD. Se pregătește domnul senator Butunoi Ionel Daniel, din partea Grupului parlamentar al PSD.
Mulțumesc.
Întrebarea este adresată domnului Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății.
Domnule ministru,
În cadrul Secției de recuperare pediatrică „Sfânta Maria” din Iași sunt 57 de copii cu vârste de până la doi ani care au fost abandonați la naștere.
Aceștia nu au ieșit niciodată afară, stau doar în pătuț, nu au jucării, nu primesc afecțiune din partea nimănui. Există doar două asistente în unitate pentru acești 57 de copii. Consider că este dificil să hrănești și să ai grijă de 57 de copii doar cu două asistente.
Având în vedere personalul insuficient existent în cadrul acestei secții, vă întreb, domnule ministru, dacă intenționați să adoptați o serie de măsuri pentru remedierea acestei situații.
Aștept răspuns în scris.
Mulțumesc, doamna senator.
Îl invit la microfon pe domnul senator Butunoi Ionel Daniel, Grupul parlamentar al PSD. Se pregătește domnul senator Deneș Ioan, din partea Grupului parlamentar al PNL.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Întrebarea mea este adresată doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanele vârstnice.
Stimată doamnă ministru,
Mă număr printre susținătorii inițiativei ca alocația de stat pentru copii să crească de la 42 de lei la 200 de lei pe lună, deoarece consider că ar trebui să găsim toate soluțiile pentru a asigura României un viitor cât mai bun, iar acest lucru nu se poate realiza decât investind în copiii noștri. Este nedrept ca, în condițiile în care se alocă lunar de la bugetul de stat 2.400 de lei pentru un pușcăriaș și 600 de lei pentru un câine maidanez, să nu identificăm oportunități pentru a mări alocația pentru copii.
În acest sens, vă rog să-mi răspundeți care sunt soluțiile pe care dumneavoastră le-ați identificat în cadrul bugetului alocat pentru acest an de a găsi resurse pentru mărirea alocației de stat pentru copii.
Cu deosebită stimă, senator Butunoi Ionel Daniel. Solicit răspuns în scris și oral.
Domnul senator Deneș Ioan, din partea Grupului parlamentar al PNL. Se pregătește doamna senator Gabriela Crețu, din partea Grupului parlamentar al PSD.
Întrebare adresată doamnei Lucia Ana Varga, ministru delegat pentru ape, păduri și piscicultură.
Obiectul întrebării: „Reducerea acțiunilor de tăiere a pădurilor”.
Stimată doamnă ministru,
Tăierile masive de arbori din păduri conduc la reducerea posibilității ca România să dețină un fond forestier bine dezvoltat. Problema tăierii pădurilor a preocupat – ce-i drept, doar declarativ, în ultima vreme – mai multe foruri guvernamentale.
De aceea, vă rog, doamnă ministru, să-mi precizați care este planul de acțiune al ministerului pe care îl conduceți în ceea ce privește reducerea tăierilor masive de arbori și dacă aveți în vedere introducerea unor prevederi legale care să se refere la plantarea de puieți în cantități mult mai mari în schimbul tăierilor de arbori.
De asemenea, vă rog să-mi precizați care este numărul de puieți plantați în ultimii cinci ani la nivelul întregii țări, la ce valoare se ridică suprafața de teren împădurită și câți dintre puieții plantați au devenit viabili, constituind fond forestier nou. Cu deosebit respect, Ioan Deneș, senator PNL de BistrițaNăsăud.
Solicit răspuns în scris. Vă mulțumesc anticipat.
Mulțumesc și eu.
Doamna senator Gabriela Crețu, din partea Grupului parlamentar al PSD. Se pregătește domnul senator Viorel Grigoraș, din partea Grupului parlamentar al PNL.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Am două întrebări, ambele în calitatea mea de membră a Comisiei pentru afaceri europene.
Prima dintre ele este adresată domnului Eugen Orlando Teodorovici, ministrul fondurilor europene, și are drept obiect „Activarea Fondului european pentru adaptare la globalizare”.
Întrebarea vine dintr-o frustrare, dacă vreți, pe care am avut-o pe vremea în care eram membră a Parlamentului European.
Statele membre mai dezvoltate și cu niveluri înalte de venit au utilizat, în mod sistematic, Fondul european pentru adaptare la globalizare pentru a ameliora situația persoanelor disponibilizate și a le oferi sprijin pentru reintegrarea în activitatea economică.
Noi, până foarte recent, nu am folosit niciodată această posibilitate. Din acest motiv, solicit ministerului – dat fiind obligațiile pe care le are Guvernul față de angajații aflați în dificultate, obligații care nu țin de forma de proprietate a întreprinderilor falimentare, ci de statutul de cetățeni români al angajaților și de faptul că România este, constituțional vorbind, un stat social – să precizeze dacă:
1. S-a propus Guvernului demararea pregătirilor în vederea mobilizării Fondului european pentru adaptare la globalizare în cazurile Mechel sau Oltchim, dacă demersurile actuale de restructurare duc la pierderea definitivă a locurilor de muncă pentru o parte a angajaților.
2. Și a doua parte a întrebării: pentru care alte situații Guvernul are în intenție să solicite sau a mai solicitat deja mobilizarea unor sume din acest fond în vederea finanțării programelor de sprijin și reintegrare a șomerilor, exceptând, bineînțeles, fondurile recent aprobate pentru cei 1.400 de angajați de la Nokia?
A doua întrebare este adresată domnului Titus Corlățean, ministrul afacerilor externe, și se referă la „Ajutorul umanitar pentru Siria”.
Tocmai am votat astăzi să avem o zi națională pentru dreptul umanitar.
Luăm în considerare faptul că, de doi ani, Siria se confruntă cu un conflict civil care a afectat viețile a milioane de oameni.
Proporțiile crizei sunt deosebite: 1,2 milioane de refugiați în țările învecinate, peste 4 milioane de persoane care și-au părăsit casele, infrastructura de apă și electricitate grav avariată în numeroase zone ale țării și, nu în ultimul rând,
Domnul senator Viorel Grigoraș, din partea Grupului parlamentar al PNL. Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul senator Sorin Constantin Lazăr.
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea de astăzi este adresată domnului Eugen Nicolăescu și se referă la „Situația datoriilor acumulate la CNAS”.
Domnule ministru,
Am primit memoriul unui grup de instructori auto din județul Botoșani, care își desfășoară activitatea ca persoane fizice autorizate de mai mulți ani și care, anul acesta, au început să primească somații, înștiințări și chiar li s-au blocat conturile în baza unor datorii acumulate la Casa Națională de Sănătate.
Vă atașez memoriul, împreună cu tabelul nominal, rugându-vă să dispuneți structurilor din subordine o analiză a dosarelor în speță.
În același timp, vă rog să-mi comunicați opinia dumneavoastră în legătură cu modul de lucru al caselor județene de sănătate, modul în care comunică acestea cu contribuabilii și cine considerați că poartă vina pentru situații de genul celei de la Botoșani, în care, 8 ani, contribuabilii consideră că sunt plătitori corecți, nu știu de existența datoriilor și află abia când încep să li se calculeze penalități uriașe.
Vă mulțumesc.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc și eu, domnule senator.
Domnul senator Sorin Constantin Lazăr, din partea Grupului parlamentar al PSD. Se pregătește domnul senator Laurențiu Florian Coca, tot din partea Grupului parlamentar al PSD.
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Întrebarea de astăzi o adresez domnului Gheorghe Eugen Nicolăescu, ministrul sănătății.
Se referă la: „Reducerea fondurilor pentru asistența medicală stomatologică”.
Stimate domnule ministru,
Am luat act de decizia Ministerului Sănătății prin care s-a stabilit reducerea bugetului pentru asistența medicală stomatologică în acest an. Din păcate, de această măsură sunt afectate tot categoriile cele mai dezavantajate ale societății românești: copiii, vârstnicii și beneficiarii legilor speciale. Știm foarte bine că la cabinetele stomatologice școlare ajung, în general, urgențele înregistrate în rândul copiilor. Ce vor face acești copii?
Vă rog să-mi răspundeți, domnule ministru, care este politica instituției pe care o coordonați în ceea ce privește corectarea nedreptăților săvârșite prin aplicarea acestei măsuri și dacă aveți intenția de a găsi soluții ca măcar populația de vârstă școlară să beneficieze în continuare de asistență medicală stomatologică.
Cu deosebită stimă, senator PSD de Iași, Sorin Constantin Lazăr.
Solicit răspuns în scris și verbal.
Mulțumesc, domnule senator.
Domnul senator Laurențiu Florian Coca, din partea Grupului parlamentar al PSD.
Vă invit la microfon.
Mulțumesc, domnule președinte.
Prima întrebare este adresată doamnei Maria Grapini, ministru delegat pentru IMM-uri, turism și mediu de afaceri.
Obiectul întrebării este următorul: „Recuperarea unor datorii ale persoanelor care au lucrat în străinătate prin SC Comturist – SA”.
Stimată doamnă ministru,
Mă adresez dumneavoastră în numele unor cetățeni români care, în anii 1995–2000, au lucrat în Irak, prin SC Comturist – SA, aparținătoare Ministerului Turismului la vremea respectivă, și care nu și-au recuperat unele sume nici până în prezent. Deși autoritățile recunosc aceste datorii către persoanele care au lucrat, totuși oamenii nu au intrat încă în posesia banilor.
Pentru edificare, anexez documentele unuia dintre cetățenii care mi s-au adresat.
Vă rog, doamnă ministru, în limita posibilităților, să dispuneți verificarea celor prezentate pentru a veni în sprijinul tuturor celor care se află în această situație.
A doua întrebare este adresată domnului Remus Pricopie, ministrul educației naționale.
Obiectul întrebării: „Sprijin pentru grădinița cu patru grupe – Școala Waldorf. Lucrări construire corp multifuncțional, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea”.
## Domnule ministru,
În cadrul programului de investiții al municipiului se regăsesc o serie de investiții pentru dezvoltarea și
îmbunătățirea bazei tehnico-materiale a unităților de învățământ.
Astfel, prin Hotărârea consiliului local nr. 145/2012, a fost adoptată documentația de avizare a lucrărilor de intervenție pentru acest obiectiv și a fost finalizat proiectul tehnic.
Având în vedere posibilitățile limitate ale bugetului local al municipiului în anul 2013, vă întreb dacă există posibilitatea să ne sprijiniți financiar, prin includerea obiectivului în lista lucrărilor cofinanțate de la Ministerul Educației Naționale.
Cu respect, Laurențiu Coca, senator de Vâlcea. Solicit răspuns în scris. Mulțumesc.
Mulțumesc și eu, domnule senator.
Pentru că nu mai sunt solicitări de susținere verbală, la microfon, a întrebărilor, menționez, pentru stenogramă, că o parte din colegi au depus în scris, la secretariat, întrebări și vreau să-i menționez pe grupuri parlamentare, după cum urmează:
– din partea Grupului parlamentar al PSD, au depus întrebări senatorii: Bota Marius Sorin Ovidiu, Silistru Doina, Pop Liviu Marian, Belacurencu Trifon, Vâlcov Darius Bogdan, Constantinescu Florin, Pop Gheorghe, Mitu Augustin Constantin, Toma Ion, Cordoș Alexandru, Bodog Florian Dorel;
– din partea Grupului parlamentar al PNL, au depus întrebări în scris domnii senatori Luchian Dragoș, Boboc Cătălin, Iliescu Lucian, Bodea Cristian Petru, Cotescu Marin Adrănel;
– din partea Grupului parlamentar al PDL, au mai depus întrebări în scris domnii senatori Cadăr Leonard, Isăilă Marius Ovidiu, Oprea Dumitru, Ghilea Găvrilă, Tișe Alin Păunel și Ungureanu Mihai Răzvan;
– din partea Grupului parlamentar al PP-DD, au depus întrebări în scris domnii senatori Marin Nicolae, Bujor Dumitru Marcel, Agrigoroaei Ionel, Coste Marius, Butnaru Florinel.
Acestea fiind spuse, trecem la capitolul interpelări și, pentru început, dau cuvântul, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnului senator Butunoi Ionel Daniel.
Interpelarea mea este adresată domnului Daniel Chițoiu, ministrul finanțelor publice.
Stimate domnule ministru,
Am luat la cunoștință intenția dumneavoastră de diminuare cu 15% a cheltuielilor de personal din administrația publică. Împărtășesc ideea conform căreia este neapărat necesară o reducere a bugetului de cheltuieli, însă este foarte important să identificăm exact locurile unde se pot face aceste modificări, în așa fel încât serviciile către populație să nu fie afectate.
Față de cele prezentate mai sus, vă rog să-mi transmiteți care sunt criteriile pe baza cărora se vor face aceste reduceri de cheltuieli și ce instituții vor fi afectate în urma analizei pe care fiecare ordonator de credite a făcut-o în ceea ce privește aparatul central.
Mulțumesc, domnule senator.
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul senator Dobra Dorin. Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul senator Vegh Alexandru.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată ministrului educației naționale, domnul Remus Pricopie.
Stimate domnule ministru,
Deblocarea fondurilor Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost comunicată public de către Uniunea Europeană, fiind trimise tranșele de bani aferente către România.
Universitatea Babeș-Bolyai, în calitate de beneficiar, a primit sumele restante, conform cererilor de rambursare. În pofida acestui fapt, din cauza sistării burselor doctorale POSDRU pentru o perioadă de șase luni, cuprinsă în intervalul august 2012 – februarie 2013, sute de doctoranzi din toată țara, înscriși în proiecte cum ar fi „Studii doctorale moderne” și „Doctoratul: o carieră atractivă în cercetare”, au fost afectați financiar și intelectual, procesul de cercetare fiind decalat.
În consecință, stimate domnule ministru, având în vedere sistarea acestor burse doctorale POSDRU pentru perioada de timp indicată anterior și gravele decalaje financiare întâmpinate în plățile burselor doctorale pe toată perioada implementării proiectelor amintite, vă rog să luați în considerare prelungirea perioadei de susținere a tezelor de doctorat cu minimum șase luni.
Precizez faptul că întârzierile onorării burselor POSDRU cumulează, până în prezent, aproximativ 13 luni, iar proiectele POSDRU indicate în această interpelare au o perioadă de implementare de 36 de luni.
Oficial, tezele de doctorat ale studenților doctoranzi din grupul-țintă trebuie finalizate și susținute public până la sfârșitul lunii septembrie 2013.
Vă rog să luați în considerare posibilitatea ca studenții doctoranzi care fac parte din grupul-țintă al proiectelor POSDRU menționate anterior să susțină public tezele până la data de 1 martie 2014. Această prelungire este neapărat necesară pentru a se asigura minima calitate a unei cercetări științifice, precum și pentru a se evita nerealizarea indicatorilor de performanță din cadrul proiectelor POSDRU.
Vă mulțumesc anticipat și vă asigur de întreaga mea considerație, senator PNL, Dorin Dobra.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc și eu.
Domnul senator Vegh Alexandru, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Se pregătește domnul senator Gheorghe Saghian, din partea Grupului parlamentar al PSD.
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea se adresează domnului Nicolae Bănicioiu, ministrul tineretului și sportului, de la subsemnatul Vegh Alexandru, senator în Circumscripția electorală nr. 33, Sălaj, Colegiul uninominal nr. 1, Grupul parlamentar al UDMR.
„Cazul Sălaj – Fundația pentru Tineret Sălaj”
În anul 2002 a intrat în vigoare Legea nr. 146 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București, act normativ prin care s-a intenționat reglementarea regimului juridic al fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București, precum și regimul juridic al patrimoniului care a aparținut fostei Uniuni a Tineretului Comunist – UTC.
Însă, dat fiind faptul că regulamentul de punere în aplicare a dispozițiilor legii menționate mai sus nu a fost întocmit și aprobat nici până în prezent, Fundația pentru Tineret Sălaj se află în următoarea situație:
– a fost înființată în anul 1990, dobândind personalitate juridică prin efectul Decretului-lege nr. 150/1990, calitate în care a preluat în proprietate bunurile fostei Organizații UTC Sălaj. Prin apariția Legii nr. 146/2002, a fost consfințit dreptul de proprietate al fundației asupra bunurilor menționate mai sus;
– funcționează și în prezent fără organele de conducere (consiliu de conducere) prevăzute de art. 5 din Legea nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București;
– la nivelul județului Sălaj, nu este constituită comisia având ca obiect de activitate evaluarea, supravegherea și controlul activității fundației județene pentru tineret, art. 29 din Legea nr. 146/2002;
– singura activitate desfășurată, în mod constant, de fundație constă în încheierea de contracte oneroase (contracte de chirie pentru imobilele deținute);
– de-a lungul anilor, a acumulat numeroase datorii, atât la bugetul de stat, cât și la bugetul local, motiv pentru care s-a ajuns în situația ca fundația să fie executată silit de către Primăria Municipiului Zalău, unul dintre imobile fiind astfel preluat de către municipiul Zalău;
– în anul 2008, având în vedere situația creată, respectiv faptul că Fundația pentru Tineret Sălaj a administrat în mod defectuos patrimoniul avut, că nu și-a îndeplinit scopul pentru care a fost constituită, precum și faptul că nu și-a constituit organele de conducere în termenul prevăzut de lege, Consiliul Județean Sălaj a introdus o acțiune în instanță prin care a solicitat dizolvarea fundației. Acțiunea a fost însă respinsă, instanța de judecată reținând că fundația a încheiat contracte de închiriere și cooperare cu mai multe societăți comerciale, reținând, de asemenea, în mod nejustificat, și lipsa calității procesual active a Consiliului Județean Sălaj.
## Mulțumesc și eu.
Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul senator Gheorghe Saghian.
Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul senator Grapă Sebastian.
Interpelarea mea este adresată domnului Victor Ponta, ministru interimar al justiției.
Obiectul interpelării: „Dreptul copilului de a fi ascultat înaintea luării oricăror decizii în justiție”.
## Stimate domnule prim-ministru,
Recomandarea 2013/112/UE Investiția în copii: ruperea cercului vicios al defavorizării sugerează statelor membre aplicarea dreptului copilului de a fi ascultat înaintea luării oricăror decizii în justiție și promovarea unei justiții adaptate la nevoile copiilor, în special, prin asigurarea accesului efectiv al acestora la tribunale și la procedurile judiciare.
În aceste condiții, vă rog, domnule prim-ministru, să-mi comunicați care sunt măsurile întreprinse de către Ministerul Justiției cu privire la prevederile menționate în Recomandarea 2013/112/UE.
Cu deosebită stimă, senator Gheorghe Saghian. Solicit răspuns în scris. Vă mulțumesc.
## Mulțumesc și eu.
Domnul senator Grapă Sebastian, Grupul parlamentar al PNL. Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul senator Sorin Constantin Lazăr.
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Interpelarea mea este către Victor Ponta, prim-ministru, către Liviu Dragnea, viceprim-ministru, Varujan Vosganian, ministrul economiei, Constantin Niță, ministrul delegat pentru energie, Rovana Plumb, ministrul mediului și schimbărilor climatice, Daniel Constantin, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, și, de asemenea, către George Cristian Maior, directorul SRI, și Teodor Meleșcanu, directorul SIE.
Obiectul interpelării: „Exploatarea și explorarea gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice – acțiuni benefice pentru economia României și pentru bunăstarea cetățenilor sau pretext pentru transformarea subsolului țării în depozite pentru milioane de tone de deșeuri toxice sau radioactive?”
## Datele și faptele motivaționale ale interpelării:
Problema exploatării gazelor de șist a devenit un subiect din ce în ce mai controversat. Din cauza faptului că, la nivelul celor mai înalte demnități guvernamentale, acest subiect este tratat duplicitar, apreciez că a început să ne producă mari prejudicii de credibilitate – spectrului politic –, dar mai ales prejudicii economice și sociale, având în vedere faptul că USL, pe vremea când era în opoziție, a criticat acordarea de licență pentru exploatarea gazelor de șist.
În prezent, punctele moțiunii de cenzură care a dărâmat Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, referitoare la exploatarea gazelor de șist, reprezintă măsuri pe care Guvernul Ponta a ajuns să și le asume, urmând aceeași linie trasată de guvernele de tristă amintire ale PDL și președintele Traian Băsescu.
Pe 4 aprilie 2013, ministrul delegat pentru energie, Constantin Niță, susține că exploatarea gazelor de șist în România ar avea efecte pozitive asupra economiei. Acesta a declarat că are loc o confuzie între explorare și exploatare, iar organizațiile de mediu se opun exploatării înainte să știm dacă România are zăcăminte de acest gen.
În Parlamentul European au fost, recent, prezentate două rapoarte care au semnalat numeroasele riscuri ale metodei. Experții europeni atrag atenția asupra pericolelor pe care metoda fracturării hidraulice le prezintă pentru mediu și sănătatea oamenilor, pentru biodiversitate.
· other
1 discurs
<chair narration>
#1165765. Cât se estimează durata de efectuare a lucrărilor de reparații, în luni sau ani? În responsabilitatea cărei structuri guvernamentale se va afla încărcătura?
· other
1 discurs
<chair narration>
#1167376. Care va fi impactul de mediu?
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#1167717. Dacă conștientizați că, în acest moment, introducem în
țară, într-o zonă foarte populată, peste 8.000 de tone de substanțe și deșeuri toxice ultrapericuloase?
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#1169358. Dacă estimați pierderile bugetului de stat și, implicit, ale economiei României, prin impactul emoțional care s-ar putea produce la cel mai mic eveniment alarmant privind această încărcătură?
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#1171319. Dacă estimați consecințele diplomatice și relaționale internaționale cu vecinii de la Marea Neagră în cazul păstrării acestui depozit plutitor de substanțe toxice în responsabilitatea teritorială a României?
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#11734310. Dacă există vreo înțelegere, la orice nivel, între reprezentanții din România și din Germania privind prezența epavei Flaminia în Portul Constanța, încărcată, cum am spus, cu 8.000 de tone de substanțe plus 2.000 de tone de nămol de la stingerea incendiului?
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#11760711. Dacă există vreo înțelegere, la orice nivel, între reprezentanții din România, din Germania și ai altor state privind preluarea, depozitarea sau neutralizarea de deșeuri toxice sau radioactive? Dacă a fost luat în calcul precedentul din anul 1991 cu nava Prahova, încărcată cu substanțe radioactive, lăsată în Portul liber Sulina și care a dispărut fără urmă, atât deșeurile, cât și vaporul?
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#11800412. Dacă substanțele toxice transportate pe vasul Flaminia se găsesc în oricare din rețetele de amestec pentru fracturarea hidraulică, între cele peste 750 de substanțe despre care se cunoaște că ar fi utilizate?
· Dezbatere proiect de lege
1 discurs
<chair narration>
#11821813. Dacă serviciile specializate ale statului au analizat și estimat pierderile României prin devalorizarea proprietăților, prin panica produsă întreprinzătorilor și investitorilor care manifestă tendință de abandon a piețelor economice, în special, din zona agricolă, dar, cel mai grav, devalorizarea brandurilor turismului estival prin prezența spectrului instalațiilor de exploatare și al poluării?
· Dezbatere proiect de lege
12 discursuri
Mulțumesc, domnule senator.
Domnul senator Sorin Constantin Lazăr, din partea Grupului parlamentar al PSD. Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul senator Grigoraș Viorel.
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Intervenția de astăzi o adresez domnului Relu Fenechiu, ministrul transporturilor.
Aceasta se referă la „Nereguli descoperite la CFR Marfă și Metrorex”.
Stimate domnule ministru,
Am aflat cu stupoare despre neregulile săvârșite de guvernarea PDL în perioada 2010–2012 în ceea ce privește managementul celor două instituții: CFR Marfă și Metrorex, instituții de real interes pentru bunul mers al economiei românești.
Delapidarea unor sume enorme s-a realizat în perioada în care populația a fost sărăcită constant, prin diminuarea salariilor și a pensiilor sub pretextul crizei mondiale și al solidarității de care toți trebuia să dăm dovadă în acea perioadă, iar, în acest timp, reprezentanții puterii încheiau contracte fictive și își băgau în buzunar mii de euro.
Față de cele prezentate și pe baza dovezilor pe care le aveți în ceea ce privește evaluarea gestiunii celor două instituții, vă rog, domnule ministru, să întreprindeți demersurile necesare pentru ca toți cei vinovați de „căpușarea” acestora să fie trimiși în instanță.
Totodată, vă rog să-mi transmiteți numele acestor persoane și faptele pentru care au fost trimise în instanță. Solicit răspuns oral și în scris.
Cu deosebită stimă, senator PSD de Iași, Sorin Constantin Lazăr.
## Mulțumesc, domnule senator.
Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul senator Grigoraș Viorel, după care voi prezenta eu interpelarea.
## Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea din această seară este adresată domnului Daniel Constantin Barbu, ministrul culturii, și se referă la „Filarmonica de Stat din Botoșani”.
Domnule ministru,
Activitatea culturală din provincie a suferit dintotdeauna de subfinanțare, cu câteva excepții și fără a lua în calcul proiectele culturale independente. Este cunoscută această problemă și, de la an la an, s-au căutat soluții alternative, fonduri suplimentare și programe care au putut finanța diverse proiecte în baza unor concursuri.
Cunosc subordonarea instituțiilor culturale din țară și responsabilitatea autorităților locale față de acestea, însă la fel de bine știu și capacitatea bugetară locală și imposibilitatea finanțării corespunzătoare a culturii.
Iată de ce mă adresez dumneavoastră, atașându-vă scrisoarea primită din partea unui artist instrumentist pensionar, rugându-vă să răspundeți la următoarele întrebări:
1. Aveți în vedere, în cursul acestui an, realizarea de programe naționale în baza cărora să poată primi finanțare suplimentară instituțiile culturale din țară, exemplu Filarmonica de Stat Botoșani?
2. Ce demersuri întreprindeți în Guvern pentru a ajuta la deblocarea posturilor din instituțiile culturale (și am aici exemplul altor domenii care au obținut derogare de la lege, fiind considerate excepții)?
Vă mulțumesc.
Solicit răspuns în scris.
## **Domnul Florin Constantinescu:**
## Mulțumesc.
Îmi permiteți să prezint și eu interpelarea.
Interpelarea este adresată domnului Lucian Dan Vlădescu, președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.
Obiectul interpelării se referă la „Sectorul apă/apă uzată, obiective finanțate cu bani europeni”.
Stimate domnule președinte,
România face eforturi deosebite pentru a obține fonduri europene, astfel încât să-și modernizeze infrastructura de transport și de mediu.
Există obiective de investiții finanțate prin Programul de preaderare ISPA și obiective de investiții finanțate prin programele POS Mediu.
Mă voi referi în această interpelare la sectorul apă/apă uzată.
Obiectivele finanțate cu bani europeni și cu bani de la statul român din acest sector sunt foarte importante, fiind vorba de aducerea la nivelul tehnologic actual a instalațiilor de producere, transport, distribuție a apei potabile, respectiv de colectare, transport, epurare a apei uzate.
Statul român a făcut eforturi politice și financiare deosebite pentru a obține banii europeni, pentru a plăti partea sa de contribuție la finanțarea obiectivelor respective și se așteaptă ca toate aceste eforturi să fie încununate de realizarea și punerea în exploatare, la parametrii proiectați, a instalațiilor finanțate.
Problema pe care o supun atenției dumneavoastră și analizei autorității pe care o conduceți este: ce se întâmplă, în fapt, cu o parte din aceste obiective, care au fost atribuite unor companii românești sau, de cele mai multe ori, străine, care, prezentând documente de calificare corespunzătoare la licitații, conform cărora se dovedea capabilitatea companiilor respective, după obținerea contractelor au dovedit contrariul?
Un exemplu este compania Dytras – SA din Spania, care a câștigat licitații de realizare/modernizare de stații de epurare din localități importante din România, cum ar fi: Slobozia, Târgu-Mureș, Suceava, Botoșani, Pașcani, Zalău, dar nici astăzi, după ce au încasat în mare parte banii puși la dispoziție din fondurile ISPA, nu a reușit să finalizeze, fără probleme deosebite, lucrările contractate. Au dovedit, de fapt, incapacitate managerială, nu au fost capabili să realizeze cerințele caietelor de sarcini chiar dacă au solicitat și obținut prelungiri peste prelungiri ale termenelor de finalizare. Totodată, nu și-au respectat contractele către subantreprenorii români. După ce au văzut mărfurile livrate la obiectiv sau lucrările terminate, nu au mai efectuat nicio plată, creând o multitudine de probleme acestora din cauza încetării plăților.
Îl invit la microfon, din partea Grupului parlamentar al PSD, pe domnul senator Bumbu Octavian Liviu.
Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al PP-DD, domnul senator Agrigoroaei Ionel.
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelare adresată domnului Daniel Constantin, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Obiectul interpelării: „Înființarea Agenției Naționale a Zonei Montane”.
Stimate domnule ministru,
Ca urmare a interpelării nr. 1.183 din 14.03.2013 cu privire la punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 26 din 9 martie 2012 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2010 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, răspunsul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 201.165 din 2.04.2013, lapidar și expeditiv, precizează doar că „o parte a activității din domeniul dezvoltării și protecției zonelor montane din România (...) a continuat să se desfășoare în cadrul Direcției generale dezvoltare rurală – Autoritate de management pentru Programul național de dezvoltare rurală”.
Coroborând răspunsul dumneavoastră cu funcțiile și atribuțiile prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, rezultă că nicio atribuție a Direcției generale dezvoltare rurală – Autoritate de management pentru Programul național de dezvoltare rurală nu vizează activitatea Agenției Naționale a Zonei Montane, așa cum este detaliată această activitate în art. II din Legea nr. 26/2012. O singură referire, complet
nerelevantă, respectiv art. 129 alin. (2), în care se precizează: „Direcția generală dezvoltare rurală – Autoritate de management pentru Programul național de dezvoltare rurală reprezintă Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în cadrul Asociației Europene a Zonelor de Munte – EUROMONTANA”, nu justifică răspunsul dat.
Având în vedere cele prezentate, revenim și vă rugăm să ne răspundeți punctual la următoarele întrebări:
1. Cine, cum și în baza cărui act normativ au fost duse la îndeplinire atribuțiile Agenției Naționale a Zonei Montane, prevăzute în art. II alin. (1) din Legea nr. 26/2012?
2. Cine se face răspunzător de nerespectarea
prevederilor Legii nr. 26/2012, art. II?
Din partea Grupului parlamentar al PP-DD, domnul senator Agrigoroaei Ionel.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea adresată doamnei Mariana Câmpeanu, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.
Obiectul interpelării: „170.000 de tineri șomeri și o lege a pensiilor discriminatorie”.
Doamnă ministru,
În prezent, conform ultimelor date oferite de Institutul Național de Statistică, România are 170.000 de șomeri cu vârsta până în 25 de ani. În ultimii patru ani, ce au coincis cu criza economică, costurile pe care le-a plătit statul român pentru tinerii fără serviciu s-au dublat, ajungând la 2,1 miliarde de euro. În paralel, în parte, datorită noii Legi a pensiilor, numărul pensionarilor a scăzut cu aproape 2% în 2012 față de 2011.
Cu alte cuvinte, ținem forțat în câmpul muncii oameni pentru care contribuțiile financiare ale statului sunt ridicate, aceștia având salariile mai mari datorită sporurilor de vechime și altor beneficii. În același timp, ne permitem luxul de a ține fără ocupație sute de mii de tineri.
Situația este extrem de periculoasă pentru viitorul României. Generăm și susținem cazuri sociale artificiale, tinerii nu au șansa de a căpăta experiență în câmpul muncii. Bugetul național este afectat grav și va fi și mai încărcat de sarcini în perioada următoare.
Conform Normelor metodologice ale Legii nr. 263/2010, în anexa nr. 5 este prevăzut faptul că la stagiul complet de cotizare nu mai este luat în considerare stagiul militar. Consider acest lucru o mare nedreptate, în primul rând, pentru românii care au făcut armata la solicitarea statului, în al doilea rând, în perioada stagiului militar au fost efectuate munci voluntare, multe dintre ele esențiale pentru țară. Vă reamintesc că marile proiecte, de la Canalul Dunăre–Marea Neagră până la hidrocentrale, munci agricole, dar și intervențiile în cazuri de calamitate naturală au fost făcute de românii ce au satisfăcut stagiul militar. Nu e corect să considerăm că acea perioadă nu face parte din vechimea lor în câmpul muncii.
Eliminarea unei astfel de erori din noua lege va duce la eliminarea unei nedreptăți sociale. Aceasta este o soluție pentru a oferi celor ce au muncit o viață întreagă posibilitatea să iasă la o pensie binemeritată, iar în locul lor trebuie să angajăm tinerii șomeri.
Mulțumesc și eu.
Pentru stenogramă, vă informez că au depus în scris interpelări următorii colegi:
– din partea Grupului parlamentar al PSD, domnii senatori Pop Liviu Marian, Pop Gheorghe, Arcaș Viorel, Marian Valer, Mitu Augustin Constantin, Savu Daniel, Toma Ion, Bădălău Niculae, Cordoș Alexandru, Bodog Florian Dorel;
– din partea Grupului parlamentar al PNL, domnii senatori Popa Ion, Tudor Doina Anca, Tătaru Nelu, Bodea Cristian Petru, Cotescu Marin Adrănel;
– din partea Grupului parlamentar al PDL, domnii senatori Tișe Alin Păunel, Ghilea Găvrilă, Igaș Traian Constantin și Todirașcu Valeriu;
– din partea Grupului parlamentar al PP-DD, domnul senator Popa Constantin.
Acestea fiind spuse, declar închisă ședința Senatului de azi, 15 aprilie 2013.
Mulțumesc.
## _Ședința s-a încheiat la ora 19.05._
EDITOR: GUVERNUL ROMÂNIEI
#132997„Monitorul Oficial” R.A., Str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București; C.I.F. RO427282, IBAN: RO55RNCB0082006711100001 Banca Comercială Română — S.A. — Sucursala „Unirea” București și IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531 Direcția de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București (alocat numai persoanelor juridice bugetare)
Tel. 021.318.51.29/150, fax 021.318.51.15, e-mail: marketing@ramo.ro, internet: www.monitoruloficial.ro Adresa pentru publicitate: Centrul pentru relații cu publicul, București, șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, tel. 021.401.00.70, fax 021.401.00.71 și 021.401.00.72 Tiparul: „Monitorul Oficial” R.A.
&JUYDGY|647077]
**ISSN** 1220–4870
**Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 48/22.IV.2013 conține 28 de pagini.**
Prețul: 70,00 lei
Eu susțin punctul de vedere minoritar al celor patru judecători care au avut demnitate, și anume că Președintele României, indiferent cine este și cine va fi în continuare sau cine va fi ales la următorul scrutin prezidențial, nu poate delega, până când nu se modifică textul constituțional, niciuna dintre atribuțiile sale, nici aceea de reprezentare, cu precizarea finală că mă raliez punctului de vedere al celor patru judecători de la Curtea Constituțională care au stabilit că la Consiliul European trebuia să meargă prim-ministrul și că nu se confundă reprezentarea statului, cu caracter general, pe care Constituția i-o atribuie prin art. 80 Președintelui României, cu cea ce se întâmplă la nivelul reuniunilor șefilor de state și de guverne, unde doar două state trimit președintele, după cazurile cunoscute, pentru că nu trimit prim-ministrul.
Vă mulțumesc.
De asemenea, aș dori să cunosc propunerile dumneavoastră pentru depășirea acestui impas și vă rog să-mi comunicați dacă, la nivel central, se va iniția un nou program național în baza căruia să se poată finaliza proiectele prioritare deja începute.
Aștept răspunsul în scris. Vă mulțumesc.
A doua întrebare este adresată doamnei Maria Grapini, ministrul delegat pentru întreprinderile mici și mijlocii, mediu de afaceri și turism.
Doamnă ministru,
De la 1 februarie 2013 impozitul de 3% pe veniturile microîntreprinderilor a devenit obligatoriu, generându-se astfel o serie de discuții și chiar proteste din partea micilor întreprinzători. Practic, de la 1 februarie, nicio societate privată cu venituri sub 65.000 de euro sau nou-înființată nu mai poate plăti 16% impozit pe profit, ci este obligată să aplice regimul fiscal al microîntreprinderilor, care presupune plata unui impozit de 3% pe venitul realizat.
Reacția dumneavoastră la acea dată a fost una promptă și de natură să liniștească mediul de afaceri, anunțând faptul că acest impozit va fi desființat.
Având în vedere faptul că nu a survenit nicio modificare în acest sens, în condițiile în care reprezentanții IMM-urilor sunt interesați de soarta impozitului obligatoriu pe cifra de afaceri (desființare sau modificare), vă rog să ne comunicați care sunt intențiile Guvernului în legătură cu impozitarea microîntreprinderilor.
Aștept răspunsul în scris.
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Vă întreb, doamnă ministru, care sunt măsurile pe care le veți propune pentru modificarea Codului silvic privind stoparea tăierilor ilegale și a abuzurilor constatate în exploatarea pădurilor.
De asemenea, cum se vor menține facilitățile legislative obținute de locuitorii zonelor montane, astfel încât să nu se producă depopulări masive, iar cetățenii care sunt stabiliți în zonele de munte să rămână fără venituri?
Cu stimă, senator de Alba, Alexandru Pereș.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
lipsa acută de alimente, medicamente și servicii medicale de bază cu care se confruntă populația civilă.
Într-o recentă cerere, Comisia Europeană, prin Direcția generală de ajutor umanitar și protecție civilă (ECHO), și-a exprimat îngrijorarea față de înrăutățirea situației umanitare și a solicitat tuturor statelor membre să sporească asistența acordată.
Apreciem, de asemenea, intenția exprimată de ministrul afacerilor externe de a răspunde solicitărilor de asistență umanitară și întrebăm care este cuantumul și natura ajutorului umanitar acordat de România Siriei de la începutul conflictului până în prezent, precum și ajutorul preconizat în viitor, sursa bugetară a acestor fonduri și organizațiile internaționale cu care România colaborează pentru acordarea ajutorului umanitar.
Pentru ambele întrebări, solicit răspuns în scris.
Mulțumesc, domnule președinte.
Vreau să vă mai menționez că asemenea situații se întâmplă peste tot în țară, nu numai în cazul Sălajului, pentru faptul că nu sunt reglementările adoptate.
Aștept răspuns în scris și oral vizavi de acest caz. Cu stimă, senator de Sălaj, Vegh Alexandru. Mulțumesc.
Precedentele din Statele Unite ale Americii și alte state arată că apa freatică și sursele de apă potabilă sunt în pericol de contaminare, că există un risc seismic asociat, că se produce mobilizarea unor substanțe radioactive, a metanului și a altor substanțe cu efect de gaze de seră.
Franța a interzis, în vara anului 2011, această activitate, Guvernul și Parlamentul bulgar au adoptat măsuri asemănătoare în 2012, Danemarca, Olanda, Cehia și Irlanda au instituit moratorii și, de asemenea, în Germania, Landul Westfalia-Renania de Nord. În Marea Britanie, ca urmare a seismelor produse la Blackpool din cauza fracturării hidraulice, activitatea este momentan suspendată. De asemenea, unele state din America au încetat exploatarea din cauza scurgerilor de substanțe toxice în apa subterană.
În noiembrie 2011, Agenția de Protecție a Mediului din Statele Unite ale Americii (EPA) a publicat un raport de 190 de pagini, în care arată că fracturarea hidraulică este responsabilă pentru cele mai multe incidente legate de poluări masive și cutremure și că va realiza un studiu minuțios în acest sens, care va fi gata până în 2014. La această dată, fracturarea hidraulică este interzisă în trei state din America. În același timp, în alte zece state există moratorii locale impuse pentru acest procedeu, majoritatea fiind aplicate până la finalizarea unor studii amănunțite legate de impactul fracturării hidraulice asupra mediului înconjurător.
## Corelăm aceste date cu următoarele informații:
– În Dobrogea, contractele de concesiune pentru exploatarea gazelor de șist în perimetrele Vama Veche, Costinești, Adamclisi cuprind suprafețe de peste 300.000 de hectare, cu limită de est baza Mării Negre. Aceasta reprezintă 3.000 de kilometri pătrați, ceea ce permite, conform procedurii de fracturare hidraulică, efectuarea a 18.000 de puțuri de mare adâncime, în care să se introducă sub presiune circa 10.000 până la 29.000 de metri cubi de substanțe toxice în amestec cu apă și nisip. Aceasta echivalează cu circa 50 de milioane de tone de substanță, iar în conformitate cu rețeta publică Chevron, în care substanțele numite ADITIVI, cu potențial toxic sau radioactiv, reprezintă 0,5%, rezultă că numai în subsolul Dobrogei există potențialul injectării a peste 500.000 de tone de substanțe necunoscute și imposibil de controlat.
– În data de 29 februarie 2013 a intrat în apele teritoriale ale României, în rada portului Constanța, nava germană Flaminia – bombă toxică plutitoare –, care a speriat o lume întreagă din cauza încărcăturii periculoase. În iulie 2012 încărcătura de la bord a luat foc. Din acel moment, Franța, Marea Britanie și Olanda au refuzat să o primească pentru reparații, după evaluarea riscurilor care a fost făcută de mai multe țări. Expertizele au fost efectuate de către armatorii Reederei NSB, SMIT Salvage (grup olandez specializat în salvări) și de cabinetul LLoyd (Germanischer LLoyd). Se impunea și un „diagnostic radiologic”, dat fiind faptul că armatorul navei Flaminia (societatea MSC) transportă ocazional și materiale radioactive de uz industrial și medical. Flaminia a stat șase luni într-un port german de apă adâncă.
– Din confirmarea prefecturii maritime a Canalului Mânecii și a Mării Nordului rezultă că în container se află substanțe periculoase.
– Germanii n-au vrut să păstreze nava în apele lor, drept pentru care ne-am trezit cu epava încărcată în apele teritoriale ale României.
Întrebări la care aștept răspuns
Având în vedere cele de mai sus, vă solicit să dispuneți organismelor de analiză și control din subordinea structurilor pe care le conduceți să verifice datele și informațiile pentru următoarele întrebări, la care vă rugăm să ne răspundeți în scris:
1. Dacă este posibil ca informațiile privind așa-zisa bunăstare economică, independența noastră energetică și dezvoltarea industriei promise prin acceptarea exploatării gazului de șist să fie neconforme cu realitatea, costurile exploatării fiind mult mai mari decât în cazul gazelor naturale convenționale?
2. Dacă sunt cunoscute de către oficialii români date privind situația financiară a societăților care practică această metodă de explorare a gazelor de șist. Care sunt rezultatele financiare în urma exploatării, în special la Exxon și Total?
3. Este posibil ca subsolul României să devină depozit pentru milioane de metri cubi de ape reziduale, contaminate cu multe substanțe toxice, cancerigene sau radioactive, sub pretextul folosirii tehnologiei de fracturare hidraulică?
4. Ce se va face în România cu cele peste 8.000 de tone de substanțe toxice, cancerigene și potențial radioactive, dacă ne trezim că epava e abandonată la așa-zisele lucrări și containerele rămân să ne spălăm cu ele pe cap?
Astăzi compania spaniolă este în insolvență, a lăsat baltă toate lucrările neterminate. Nu au nici măcar bunul-simț să răspundă corespondenței beneficiarilor sau subcontractanților, manifestând un comportament iresponsabil, un comportament de țepari.
Dacă tragem o linie, vedem, de fapt, că o firmă spaniolă de țepuitori și-a bătut joc de statul român și de companiile românești. Dar nu este un caz unic. Sunt cunoscute mai multe companii care au venit în România ca într-un Eldorado plin cu bani europeni, pe care pot să-i obțină ușor, doar dacă mențin un timp aparențele de onorabilitate. Iar comunitățile și partenerii de afaceri români rămân cu timpul pierdut, bani pierduți degeaba.
Propunem ca prevederile privind calificarea la licitații să conțină și clarificări date de organismele române, care să permită depunctarea drastică a antreprenorilor care, din vina lor, au fost incapabili să respecte termenele din contractele cu finanțare europeană, au avut contractele reziliate sau nu au îndeplinit obiectivele contractelor.
De asemenea, companii ca cea din exemplificarea dată să nu mai poată fi admise la nicio licitație din România pe o perioadă de 10 ani și să fie raportate finanțatorilor europeni pentru a fi excluse din licitații pe teritoriul european.
Pentru a acoperi pagubele subcontractanților, care, de cele mai multe ori, sunt într-o situație foarte grea din punct de vedere financiar, propunem o schimbare a legislației referitoare la scrisorile de garanție de bună execuție, care să poată fi executate de autoritatea contractantă și plătite direct subantreprenorilor români în cazul în care antreprenorii generali nu și-au plătit subantreprenorii pentru lucrări executate, recepționate și încasate.
Vă mulțumesc.
Solicit răspuns scris și oral.
3. Ce măsuri disciplinare și administrative luați în acest caz, respectiv nerespectarea unei legi?
Referitor la întrebarea nr. 1, facem precizarea că solicităm
- un raport în acest sens.
Toate răspunsurile le așteptăm în scris și oral.
Cu stimă, senator de Neamț, Octavian Liviu Bumbu. Vă mulțumesc.
Doresc răspuns în scris. Vă mulțumesc.