Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 aprilie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Roxana Mînzatu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Domeniul IT și transformarea digitală afectează modul în care cetățenii europeni trăiesc, interacționează, studiază.
Din această cauză, unele locuri de muncă vor dispărea, alte locuri de muncă, noi, vor fi create.
Pentru a beneficia de aceste oportunități, Comisia Europeană propune un plan de acțiune care este util și are trei piloni importanți: o mai bună utilizare a tehnologiilor digitale în procesul de predare și de învățare, dezvoltarea competențelor și aptitudinilor digitale relevante și, nu în ultimul rând, îmbunătățirea educației cu ajutorul unei analize mai bune a datelor.
Educația digitală are loc și în cadrul extracurricular, desigur, în activitățile de petrecere a timpului liber ale copiilor și tinerilor, în forma în care ei interacționează în familie, cu familia și în mediul social, în general.
Și considerăm că, din acest motiv, este relevantă definirea competențelor digitale de o manieră cât mai largă, pentru a include înțelegerea modului în care funcționează internetul, oferindu-se astfel, în cadrul școlii, posibilitatea de a dezvolta competențe relevante pentru viață.
Grupul PSD susține adoptarea opiniei privind comunicarea în forma prezentată de Comisia pentru afaceri europene.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.