Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 februarie 2016
procedural · adoptat
Gheorghe Flutur
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule ministru,
Stimați colegi,
Foarte pe scurt am să fac cinci precizări și întrebări, totodată.
Mai întâi, vreau să mulțumesc și să apreciez prezentarea aceasta tehnocrată de la această tribună legată de situația agriculturii românești.
Prima problemă pe care o ridic, și cred că toți colegii din Senat sunt de acord și opinia publică – întârzierea nepermisă a acordării subvențiilor la APIA.
Ați spus, domnule ministru, că termenul era de la 1 decembrie până în 30 iunie. Așa este. Primăvara bate la ușă și e vorba de înființarea culturilor de primăvară. Eu știu că defecțiunile, greșelile softului de acolo, de la APIA, nu vin din perioada dumneavoastră, dar vreau să vă întreb ce măsuri vreți să luați, pentru că e îngrijorare și disperare, atât pentru cei care..., fermierii care au producție vegetală – că în martie timpul e favorabil să înființeze culturi –, cât și pentru crescătorii de animale.
A doua problemă, cadastrul. Ați prezentat aici cauze pentru care absorbția nu merge bine.
N-am auzit nimic de cadastru și vă rog să-mi spuneți – și să spuneți opiniei publice – ce aveți de gând, cum sunteți implicați în rezolvarea cadastrului național, pentru că unele din cauzele principale sunt lipsa cadastrului, costurile uriașe și birocrația.
Trei. 20 de miliarde de euro, până în 2020, de absorbit. Ce facem cu camerele agricole? Pentru că aceste camere agricole..., toți am vorbit, toată clasa politică, de ele și vor trebui să fie consultantul de bază al celor care vor să facă proiecte. Din păcate, încă lucrurile întârzie și fermierii, țăranii, tinerii nu au unde să meargă să se consulte, să vadă oportunități în agricultură.
Patru. O problemă legată de ce se întâmplă azi în România: lipsa de materie primă. Dacă circulați prin țară, vedeți tot mai multe făbricuțe de vânzare sau în faliment din cauza lipsei de materie primă (și mă refer la fabrici de lapte, la abatoare și așa mai departe). Cred, aici – și fac o recomandare, o sugestie –, că trebuie să consolidați lanțurile de procesatori, producători, depozitari și vânzători, pentru că a scăzut nepermis de mult prețul, vă dau un exemplu, la lapte, și cred că toată lumea e de acord că am descurajat țăranii, fermierii să mai crească vaca de lapte.
Și ultima problemă pe care vreau s-o ridic de la tribuna Senatului este o recomandare și totuși și o întrebare: dacă aveți în vedere să corelați Programul Național de Dezvoltare Rurală cu programele Ministerului Dezvoltării, cu PNDL-ul, pentru că aici vor trebui să fie acțiuni complementare. Și vorbim aici de satul românesc: alimentare cu apă, canalizare, drumuri, alte servicii. E foarte important să aveți acțiuni complementare, și nu suprapuse cu cei de la Ministerul Dezvoltării Regionale.
Încă o dată, mulțumesc, domnule președinte și domnule ministru.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .