Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 octombrie 2007
procedural · respins
Petre Daea
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 5—10 noiembrie
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor senatori,
Un proiect de act normativ care, ca intenție, s-a dorit a fi o reglementare mai permisivă și favorabilă zonei agricole. Din nefericire, nu a ieșit așa, iar punctul de vedere al Guvernului este corect. Cred că și-au dat seama și inițiatorii, motiv pentru care nu-i vedem la susținere în Senat, pentru că, dacă noi am da drumul unui asemenea act normativ, în forma prezentată — iar comisia a spus foarte bine aici că s-a pronunțat împotriva lui —, dacă Senatul ar avea altă opțiune față de cea a comisiei, am priva de drepturi producătorii agricoli, am aduce efecte negative în absorbția fondurilor comunitare.
Proiectul de act normativ nu poate să treacă în această formă prin Senatul României. Vom vota împotrivă.
hrănească, am văzut scene apocaliptice și toată lumea, toți oamenii politici, în acel moment, erau de comun acord că trebuie să se intervină în sector și să se acorde ajutor, să se acorde sprijin. Sigur, a trecut vara, a trecut căldura, a trecut și seceta și lucrul acesta s-a uitat.
Având în vedere că raportul comisiei este negativ, că din partea ministerului nu am văzut un act normativ care să apară pe această zonă, cred că în acest an pentru pajiști nu se va acorda niciun fel de ajutor. Îmi pare rău, e o situație delicată, pe care am avut-o, pe care o cunoașteți cu toții, de aceea am încercat încă să susțin această propunere legislativă, în ciuda faptului că la comisie nu a găsit înțelegere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.