Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · respins
Mario Ovidiu Oprea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
## Distinși colegi,
Vreau să completez cele spuse până acum. Așa este, desigur, aveți dreptate, nu este suficient să completăm din când în când aceste tabele, pentru că vom ajunge, ca în Polonia, să avem tabele cu 2.000 de substanțe și tot degeaba, pentru că o simplă modificare aruncă în aer toată strădania.
Trebuie să știți un lucru însă, noi mai avem o lege care s-a elaborat în anul 2011 și a început de aici, din Senat. Această lege pedepsește absolut totul: începând de la cultivare, comercializare, transport, distribuire și consum pentru orice substanță susceptibilă de a fi psihoactivă.
Ca atare, putem să pedepsim o astfel de operațiune, chiar dacă substanța respectivă nu se regăsește în tabel. Bineînțeles că substanțele depistate de a fi susceptibile să aibă caracter psihoactiv vor fi aduse în aceste tabele și le vor completa cu periodicitatea necesară. E adevărat că nu trebuie neapărat să avem de-a face cu o lege, ci pot să fie completate și de către factorii de decizie din cadrul Guvernului, dar nu stăm în loc de completarea acestor tabele. Acesta a fost motivul pentru care s-a muncit foarte mult, un an de zile, aici, în Senat, unde s-a votat un început, o inițiativă legislativă care a stat la baza acestei Legi nr. 194/2011, o lege foarte importantă și care a schimbat filozofia și a diminuat foarte mult consumul de substanțe etnobotanice.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.