Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 septembrie 2016
Informare · informare
Erdei-Dolóczki István
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor colegi, Stimată doamnă ministru,
Cu ocazia ultimei noastre întâlniri cu dumneavoastră am semnalat câteva probleme în legătură cu restructurările din domeniul administrării fiscale a întreprinderilor mici. Ordinul ANAF a transferat relația contribuabil–fisc de la nivelul județului la nivel regional, obligând contribuabilul la deplasări inutile, care depășesc în unele situații chiar și sute de kilometri, și asta pentru rezolvarea doar a unei singure probleme.
Am întrebat atunci, întreb și acum care este eficiența măsurilor de reorganizare a ANAF, întrucât din teritoriu primim semnale că întreprinzătorii sunt tot mai nemulțumiți. Și nu numai reorganizarea sus-amintită creează supărarea, ci și comportamentul neprietenos, câteodată chiar agresiv al angajaților ANAF.
De la un ministru tehnocrat ne-am fi așteptat ca aceste relații, de altfel, firești între contribuabil și fisc, să devină cât mai transparente, să se deruleze cât mai ușor și mai convenabil, dar constatăm că, în loc ca administrația fiscală să se apropie de contribuabil, în fapt, în cazul contribuabililor mici și mijlocii, s-a reușit crearea unei prăpăstii tot mai adânci.
Tot în această prăpastie s-a prăbușit și aplicarea principiului bunei-credințe, enunțat, vă reamintesc, doamna ministru, la art. 12 al Legii privind Codul de procedură fiscală, care ar fi trebuit să fie, nu-i așa?, vorba unui citat dintr-un film celebru, „începutul unei frumoase prietenii”, doar că în ochii fiscului toți contribuabilii, din start, sunt contravenienți.
După ce am enunțat câteva probleme în relația cu contribuabilul, să trecem la relația cu angajații proprii ai ministerului. Cum este posibil ca o modificare amplă, în total vreo 250 de amendamente, din care 183 vizează Codul fiscal și 66 Codul de procedură fiscală, să se producă fără știrea ministrului finanțelor publice?
Despre această propunere s-a spus că era un material de lucru, dar cum îl putem considera astfel, având în vedere că a apărut în spațiul public ca propunere de ordonanță de urgență?
Cum putem crede că un ministru nu are cunoștință despre un proiect la care angajații săi au lucrat din greu, eventual și peste program, cum ar fi fostul secretar, domnul Biriș? Nu cumva este vorba de o incompetență managerială?
Dacă despre aceste lucruri este vorba, atunci, însumând cele spuse mai sus, solicitarea noastră vine de la sine: să vă reconsiderați poziția în înalta funcție pe care o dețineți și să informați corect cetățenii atât despre intențiile ministerului pe care-l conduceți, cât și despre toate problemele legate de fiscalitate, de deficitul bugetar, de buget în general, de bugetul României în general.
Mulțumesc mult pentru atenție.
Reintroducem scutirea de plată a impozitului pe clădiri și terenuri și pentru soții sau soțiile persoanelor cu handicap grav accentuat și... cele încadrate în gradul I de invaliditate, precum și pentru reprezentanții legali ai minorilor legali aflați în această situație.