Neculai Apostol

Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o „Oare trebuie să devenim eurosceptici?”

Recent, Comisia Europeană a decis suspendarea temporară a plăților pentru România aferente Programului SAPARD, decizie cu consecințe extrem de grave asupra noastră, inclusiv prin eventuala compromitere a Planului național de dezvoltare rurală.

Motivația acestui gest unilateral nu este foarte explicit definită, invocându-se când unele carențe în corecta gestionare a fondurilor europene, când necesitatea de a solicita părții române date suplimentare.

Sigur că proiectele aflate în diverse stadii de implementare suportă o permanentă auditare și periodice raportări de etapă, la fel cum proiectele deja acceptate au fost superverificate, extrem de exigent, anterior validării acordului de finanțare.

Explicația acestei decizii duce la scenarii destul de pesimiste. Astfel, fie la nivelul Uniunii Europene sunt unele probleme financiare mai delicate, și atunci se caută pete în soare, motive artificiale pentru blocarea finanțării pentru România, fie, și mai grav, cei care gestionează politica agricolă comunitară au intuit că potențialul agricol românesc poate deveni o concurență periculoasă pentru piața vest-europeană, alimentând tensiuni interne în agricultura țărilor Uniunii inițiale. Adică a apărut riscul ca România să redevină un important și competitiv producător agricol, în loc de a se consacra drept un simplu importator și consumator.

Or, noi oricum plecăm în această competiție cu un handicap destul de mare pe care trebuie să-l recuperăm, pentru că agricultura statelor din Uniunea Europeană anterioară lărgirii are o performanță și un randament în contul unor decenii de subvenții acordate de stat pentru retehnologizare și modernizare.

În condițiile în care Uniunea Europeană a întrerupt finanțarea proiectelor SAPARD, chiar și pentru o perioadă limitată de timp, ce percepție asupra stabilității și predictibilității mediului de afaceri din România poate să mai aibă un investitor serios când au loc asemenea distorsiuni?

Ce consecințe financiare poate antrena o astfel de decizie în condițiile în care aceste proiecte cu finanțare europeană comportă și o parte proprie de cofinanțare care, de regulă, reprezintă fonduri obținute prin contractarea unor credite din bănci, credite obținute printr-un business-plan aruncat acum în rizibil, credite care, desigur, sunt purtătoare de dobânzi și penalități?

Răspunsurile sunt destul de subțiri, pentru că fie birocrația Uniunii Europene este desprinsă de realitatea concretă a acestui proces, fie Uniunea nu vrea sincer ca România să se dezvolte cu adevărat și să reducă decalajele în raport cu media europeană.

Invocarea unor eventuale erori în managementul fondurilor europene este o acuzație generică în condițiile în care, dacă există astfel de corecții, se tratează punctual, nu la grămadă, iar, dacă mai luăm în calcul și faptul că, din motive imputabile și nouă, dar și birocrației europene, România nu a luat anul trecut mai nimic din fondurile care ni se cuveneau, iar acum, în acest an, Uniunea Europeană a decis să întrerupă temporar să mai plătească fondurile pentru proiectele validate pe care s-a angajat totuși să le finanțeze, rezultă că noi contribuim substanțial la bugetul Uniunii Europene fără a primi mai nimic în schimb, ceea ce este și inechitabil, și imoral, și nefiresc, pentru că este vorba de a schimba regulile în timpul jocului.