Mario Ovidiu Oprea

Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Miercuri, 12 decembrie 2007, domnul Băsescu a lansat, a câta oară nu mai știe nimeni, o serie de atacuri violente la adresa premierului Călin Popescu-Tăriceanu, președintelui Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, și domnului Cristian Pârvulescu, președintele Asociației Pro-Democrația, printr-o declarație de presă.

Astfel, uitând că subiectul principal al declarației sale de presă era votul uninominal, mai precis decizia Curții Constituționale privind neconstituționalitatea unor articole din Legea privind alegerile parlamentare, domnul Băsescu, nemulțumit, probabil, de faptul că Asociația Pro-Democrația, autoarea proiectului inițial, a susținut varianta de uninominal promovată de Guvern, și nu cea promovată de Domnia Sa, a simțit nevoia să treacă la atacuri personale la adresa președintelui onorabilei instituții.

Urmând nefasta deviză care s-a mai spus și de către cel care a vorbit înainte mea, senatorul Chelaru: „Cine nu-i cu mine este împotriva mea!”, domnul Băsescu a implicat-o în răfuiala politică pe soția domnului Pârvulescu, criticând faptul că lucrează la Guvern, ceea ce înseamnă pentru Domnia Sa că domnul Pârvulescu nu este credibil. Să înțeleg că în viziunea Președintelui României toți cei care lucrează la Guvern - pentru acest simplu motiv - sunt imorali? Că toți aceștia sunt lipsiți de credibilitate numai pentru faptul că-și desfășoară activitatea la Palatul Victoria? Să înțeleg că domnul Băsescu extinde acum războiul dintre Palate și la nivelul simplilor funcționari? Este trist și îngrijorător pentru societatea românească în ansamblul ei, nu mai puțin pentru toată scena noastră politică.

Aș mai avea ceva de adăugat în legătură cu declarația de presă a domnului președinte. Cu tot respectul, țin să-l anunț pe domnul Băsescu că 22 minus 16 este egal cu 6, pentru că domnul Traian Băsescu afirma: „Am primit 22 de scrisori în care domnul Bogdan Olteanu îmi cerea să promulg legea. Acestea sunt scrisorile, acestea sunt plicurile intacte, în număr de 16, după ce am văzut minciunile pe care le scria în primele 5”. Să mă scuze domnul președinte, dar din această, dacă o putem numi așa, aritmetică cotrocenistă lipsește un plic. Poate că primul stătător în stat se visează regizor și vrea să pună într-o nouă montare capodopera lui Caragiale „O scrisoare pierdută”.

Nu este un atac personal, domnule Băsescu, este doar o mare dezamăgire. Probabil și flota dispare în ceață atunci când nu știi să numeri vasele.

Închei trimițând la morala ce se degajă dintr-o altă operă de excepție scrisă de albanezul Ismail Kadare, scriitor încununat cu Nobel-ul pentru literatură, intitulată „Palatul viselor”. Scrierea lui Kadare este o teribilă caricatură a totalitarismului în descompunere. Opera lui Kadare descrie

cum liderul unui regim totalitar îngrădește libertatea supușilor, controlându-le până și visele prin intermediul unei instituții numite „Palatul viselor”. Menirea acestei instituții este să adune visele tuturor supușilor pentru a le analiza ulterior și a decide dacă vreunul dintre ele anunță un complot la adresa liderului sau a regimului.