Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2021
Declarații politice · adoptat tacit
Radu-Marcel Tuhuț
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi*,
Am convingerea că foarte multe școli și grădinițe, atât din județul Alba, cât și din restul țării, ar putea funcționa cu prezență fizică fără un risc major de îmbolnăvire, prin respectarea măsurilor impuse de autoritățile mondiale de sănătate publică. În România, foarte mulți părinți cu copii de grădiniță sunt puși în situații dificile și nu pot merge la serviciu, iar viitorul multor elevi este incert, deoarece școala online încă nu se poate desfășura în cele mai bune condiții, din mai multe motive, legate și de acoperirea infrastructurii tehnologice.
## Stimați colegi,
În mediul rural, atât în județul pe care îl reprezint, cât și în județele dumneavoastră, sunt localități unde incidența transmiterii coronavirusului este mult sub 6 sau chiar sub 3 cazuri la mia de locuitori. De asemenea, sunt exemple de localități unde există școli cu un număr scăzut al elevilor prezenți într-o clasă, iar aici se pot organiza cursuri în format fizic, cu respectarea distanțării, astfel încât orele să se desfășoare în deplină siguranță.
Sunt de părere că trebuie găsită o soluție optimă care să garanteze accesul fiecărui elev la o educație performantă, sub atenta îndrumare a profesorilor și într-un mediu sănătos*