Ștefan Baban

Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați, „Spre ce se îndreaptă românii?”

Pe lângă catastrofele naturale, sărăcia, denigrarea și desconsiderarea persoanei, România se confruntă în ultimul an și cu o criză a firii umane: creșterea numărului de sinucideri, mai ales în rândul persoanelor tinere. Statisticile oficiale, și aici mă refer la cele corecte, arată că, zilnic, în această țară, își pun capăt zilelor 2-3 persoane, în afară de cele 4-5 care sunt salvate de către medici. Nu iau în discuție cazurile infantile, indiferent de vârsta persoanelor care doresc să moară pentru că au suferit o decepție din dragoste, ci mă refer la disperarea, deznădejdea, dar și curajul celor care consideră că viața aceasta nu le mai poate oferi nimic și atunci procedează la gesturile extreme.

Suntem un popor credincios și ortodox de peste 2000 de ani și totuși atunci când nu ai casă, nu ai bani, nu le mai poți oferi nimic celor din jur sau zilele-ți sunt măcinate de boli grave și incurabile, acest argument nu mai are nicio putere asupra celui ce a luat o asemenea hotărâre, iar tăria și dorința de a nu mai trăi sunt atât de puternice, încât nimeni și nimic nu le mai poate sta în cale.

Așa după cum spuneam, este înfiorător, dar ridică și un semn de întrebare dacă suicidul a atins și persoanele care fie au un nivel de pregătire peste media populației sau că dispun de resurse financiare și materiale care le-ar asigura o viață tihnită.

Asta demonstrează că, după aproape 19 ani de tranziție economică, de eliberare de sub constrângerile comuniste, societatea românească nu a evoluat deloc din punct de vedere psihic, goana după acumulări (bani, terenuri, mașini, case etc.) având de multe ori ca rezultat un final abrupt, tragic și neînțeles pentru cei din jur.

Tăvălugul sinuciderilor a atins și atinge din ce în ce mai mult copiii rămași singuri acasă sau în grija unor rude, care, de cele mai multe ori, au alte preocupări decât creșterea și îndrumarea lor, în timp ce părinții lor au plecat în străinătate ca să câștige bani. Doar cei ce au trecut prin aceste drame

umane vă pot spune că ar prefera să dea toți banii pe care i-au câștigat, și chiar mai mult, pentru a putea repara această greșeală și, de ce nu, de a întoarce timpul înapoi și de a avea copilul alături de ei. Așa mici cum sunt, încearcă să tragă un semnal de alarmă, un strigăt disperat și sfâșietor pentru părinți, ca, pentru câțiva arginți câștigați în plus, numai ei știu cum, să nu fie uitați și mai ales frustrați de copilărie.

Pe an ce trece, societatea românească devine din ce în ce mai bolnavă. Valorile morale și ancestrale sunt călcate în picioare, zi de zi, de către cei care se consideră emanația societății postdecembriste și care nu au niciun Dumnezeu, călcând în picioare pe oricine și oricând pentru a-și realiza interesele.

Mulți dintre noi se adaptează din mers, fie ținându-le trena, fie acceptând tacit sau separându-se în propriile carapace, considerând că așa pot fi apărați de mojicii, mahalagisme și răzbunări. Cei ce nu se pot adapta, și sunt din ce în ce mai mulți în ultima perioadă, renunță la darul cel mai frumos și mai de preț: viața!