Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 august 2010
other · respins
Puiu Hașotti
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Domnule prim-ministru, Domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor colegi, Bine ne-am regăsit!
Din păcate, începem iar cu niște chestiuni care țin de proceduri, de ordinea de zi și așa mai departe.
Înainte de toate, ar trebui să vă spun că, din punctul nostru de vedere, dar cred că și al opiniei publice, cele două ordonanțe ale Guvernului, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2010 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010, cele care se referă la creșterea TVA-ului și la finanțele publice locale, care au afectat foarte serios primăriile și consiliile județene, pentru că au trebuit să disponibilizeze zeci de mii de oameni, sunt cel puțin la fel de importante precum este Legea ANI.
În al doilea rând, proiectul ordinii de zi, care a fost prezentat astăzi în Biroul permanent al Senatului în urma discuției de săptămâna trecută, nu a fost un proiect de ordine de zi agreat.
Putem fi de acord, până la urmă, că ne-am întrunit în special pentru Legea ANI, cu toate că celelalte două sunt mai importante pentru viața cotidiană a românilor.
În al treilea rând, mai avem un proiect foarte important solicitat de Guvern, este cel aflat la punctul 4 din ordinea de zi, privind reforma rapidă în justiție, Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală.
Nu avem nimic împotrivă să-l discutăm și pe acesta, în ciuda unor inconveniente procedurale.
În al patrulea rând, la Camera Deputaților, acum două săptămâni, s-a întâmplat ce urmează să se întâmple și acum, parcă este același imn, s-a venit în plen cu o ordine de zi prin care Legea ANI a fost trecută pe primul loc, s-a votat Legea ANI.
Vreau să vă spun că și la Camera Deputaților, și la Senat – și-l am aici pe distinsul domn ministru Predoiu –, în comisiile reunite, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, s-a văzut cum toți senatorii liberali au votat Legea ANI, și o vom vota și în plen.
Este o decizie politică și nu mai vreau să fac alte comentarii în privința constituționalității unor prevederi, dar la Camera Deputaților, după ce s-a votat Legea ANI, nu a mai fost cvorum. Senzația mea este că și în Senat urmează să se întâmple același lucru, motiv pentru care solicit o pauză de consultări, pentru ca liderii grupurilor parlamentare să stabilească, împreună cu domnul prim-ministru, împreună cu domnul ministru Predoiu, o ordine de zi pe care s-o agreăm cu toții.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.