Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 decembrie 2007
procedural
Gavrilă Vasilescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Dragi colegi,
Sunt unul dintre semnatarii acestei inițiative în care, de fapt, Senatul ce trebuie să facă? Senatul trebuie să-și îndeplinească una din funcțiile și misiunile sale importante. Dacă funcția principală este cea de legiferare, cea de a doua este de control și, cred că, în aceste condiții, prin tot ceea ce ni se semnalează de presă și de cetățeni, este bine să debutăm și să facem o verificare pentru a vedea modul în care sunt cheltuiți banii publici de către o primărie sau un primar de sector în București. Dăm o mână de ajutor și parlamentarilor bucureșteni cu această ocazie. Eu îmi exprim convingerea că vom vota această hotărâre și că analiza care se va face, după ce Curtea de Conturi va efectua controlul respectiv, va fi un lucru benefic pentru locuitorii capitalei. Mulțumesc.
îndeplinească una din funcțiile și misiunile sale importante. Ilașcu Ilie prezent Dacă funcția principală este cea de legiferare, cea de a doua Iliescu Ion absent este de control și, cred că, în aceste condiții, prin tot ceea ce Ilușcă Daniel absent ni se semnalează de presă și de cetățeni, este bine să Ion Vasile prezent debutăm și să facem o verificare pentru a vedea modul în Iorga Nicolae absent care sunt cheltuiți banii publici de către o primărie sau un Ioțcu Petru Nicolae absent primar de sector în București. Dăm o mână de ajutor și Ivănescu Paula Maria prezentă parlamentarilor bucureșteni cu această ocazie. Eu îmi exprim Jurcan Dorel prezent convingerea că vom vota această hotărâre și că analiza care Loghin Irina prezentă se va face, după ce Curtea de Conturi va efectua controlul Lupoi Mihail absent respectiv, va fi un lucru benefic pentru locuitorii capitalei. Mardare Radu Cătălin absent Mulțumesc. Marinescu Marius prezent Markó Béla absent **Domnul Doru Ioan Tărăcilă:** Meleșcanu Teodor Viorel Guvern Și eu vă mulțumesc. Mereuță Mircea concediu medical Vă consult dacă mai sunt alte intervenții. Nu mai sunt. Mihăescu Eugen europarlamentar Îl invit pe domnul senator Ilie Sârbu, secretar al Senatului, Mihăilescu Petru Șerban prezent Moisuc Viorica Georgeta Pompilia europarlamentar Moraru Ion prezent Antonie Ștefan Mihail prezent Apostol Neculai absent Morțun Alexandru Ioan europarlamentar Arcaș Viorel absent Neagoe Otilian prezent Ardelean Aurel prezent Neagu Nicolae prezent Arion Viorel prezent Németh Csaba prezent Athanasiu Alexandru europarlamentar Nicolae Șerban absent Nicolai Norica prezentă Basgan Ion prezent Berceanu Radu Mircea absent Novolan Traian prezent Onaca Dorel Constantin absent Blaga Vasile absent Bobeș Marin absent Oprea Mario Ovidiu prezent Cazacu Cornelia prezentă Oprescu Sorin Mircea absent Câmpeanu Radu Anton concediul medical Pascu Corneliu prezent Păcuraru Paul Guvern Cârlan Dan prezent Păunescu Adrian absent Chelaru Ioan absent Cinteză Mircea absent Pereș Alexandru absent Ciornei Silvia europarlamentar Pete Ștefan prezent Cioroianu Adrian Mihai Guvern Petrescu Ilie prezent Cismaru Ivan prezent Popa Aron Ioan absent Copos Gheorghe absent Popa Dan Gabriel prezent Corodan Ioan prezent Popa Nicolae Vlad absent Cozmâncă Octav absent Popescu Dan Mircea prezent Crețu Ovidiu Teodor prezent Popescu Ionel absent Cucuian Cristian delegație Popescu Irinel absent Cutaș George Sabin prezent Popescu Mihail prezent Daea Petre prezent Prodan Tiberiu Aurelian prezent David Cristian Guvern Rădoi Ion absent David Gheorghe prezent Rădoi Ovidiu prezent Diaconescu Cristian absent Rădulescu Cristache prezent Dina Carol prezent Roibu Aristide absent Dinescu Valentin prezent Sabău Dan concediu medical Dîncu Vasile europarlamentar Savu Daniel prezent Duca Viorel sr prezent Sârbu Ilie prezent Dumitrescu Ion Mihai prezent Silistru Doina prezentă Dumitrescu Gheorghe Viorel prezent Simionescu Aurel Gabriel prezent Dumitru Constantin absent Solcanu Ion prezent Eckstein Kovács Péter absent Stan Petru prezent Fekete Szabó Andras Levente prezent Stănoiu Mihaela Rodica absentă Filipescu Teodor absent Stoica Ilie delegație Florescu Ion prezent Strătilă Șerban Cezar absent Flutur Gheorghe absent Stroe Radu absent Frunda György absent Szabó Ilona prezentă Funar Gheorghe absent Szabó Károly Ferenc europarlamentar Găucan Constantin prezent Șerbănescu Verginia absentă Geoană Mircea Dan absent Șerbu Gheorghe Vergil europarlamentar Georgescu Radu Cristian delegație Șereș Ioan Codruț absent Gheorghe Constantin prezent Ștefan Viorel absent Hașotti Puiu prezent Șter Sever prezent