Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 februarie 2008
Dezbatere proiect de lege · retras
Mario Ovidiu Oprea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Regulamentul pe care ne bazăm în activitatea noastră nu prevede o retrimitere la comisie pentru a dezbate amendamentele unui proiect de lege asupra căruia comisia s-a pronunțat și, mai mult decât atât, Biroul permanent al Senatului s-a pronunțat. Fiecare dintre aceste foruri, în unanimitate, s-a pronunțat fără loc de tăgadă.
Eu vă rog, domnule președinte, să nu permitem retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, din moment ce acesta a fost adjudecat. Aș vrea să-l anunț pe cel care are tendința să facă acest demers că se joacă cu 4.000 de locuri de muncă și nu este corect, nu salvează nimic. Dimpotrivă, face rău, iar dacă se reușește acest lucru – ceea ce mă îndoiesc –, următoarea ședință ar putea avea loc cu sindicatele de la Uzina de „Automobile” Craiova, la invitația parlamentarilor de Dolj, în aceste balcoane. Mulțumesc. ( _Discuții._ )
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.