Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 martie 2010
Informare · informare
Farkas Anna Lili
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Domnule președinte,
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi se referă la științele pe care încercăm să le uităm.
Declarația mea politică de astăzi se dorește a fi un semnal de alarmă vizând un fenomen deosebit de îngrijorător semnalat de două instituții prestigioase din țara noastră, și anume de Societatea de Științe Matematice din România, respectiv de Societatea Română de Fizică.
Este vorba despre dispariția aproape în totalitate a emisiunilor cu caracter științific la posturile publice de televiziune și radio.
În contextul problemelor actuale ale educației, în general, și ale educației științifice, în particular, această stare de fapt poate grăbi ajungerea, în viitorul apropiat, la o situație de adevărat analfabetism științific în România.
Alături de cele două instituții la care am făcut referire, susțin cu fermitate o acțiune concentrată, permanentă, în susținerea oricărui demers care ar putea să schimbe mentalitatea lumii românești despre rolul științelor și, în special, al matematicii în educație.
Într-o societate în care tehnologizarea se află într-o ascensiune puternică, o cultură generală cu conținut științific devine absolut necesară.
În caz contrar, sunt absolut convinsă că nu se poate realiza dezideratul prioritar al Uniunii Europene de a ajunge în cel mai scurt timp posibil la o societate bazată pe cunoaștere.
Țin să vă informez că Societatea de Științe Matematice din România, care, de altfel, în acest an își aniversează un secol de existență, a lansat proiectul „2010 – Anul Matematicii în Școala Românească”, care își propune intervenții în mass-media care să schimbe mentalitatea cu privire la locul matematicii, de la o sumă aridă de formule, simboluri sau rețete la aplicații practice de a raționa corect în situații concrete.
Consider această inițiativă extrem de bine-venită, astfel încât cer sprijinul dumneavoastră prin demersuri legale pentru introducerea în grilele de programe ale televiziunilor și radiourilor publice a unor emisiuni, informări, concursuri.
Ca argument, vă supun atenției că astfel de proiecte sunt pe agenda televiziunilor și a radiourilor publice din țări ca Germania, Canada, Franța, Italia, Marea Britanie, unde implicarea factorului politic este determinantă.
Având în vedere că imaginea școlii și a importanței educației este, în general, deosebit de lezată, iar gravitatea fenomenului prezentat nu poate fi pusă sub semnul întrebării, îmi exprim speranța că acest semnal de alarmă nu va rămâne fără ecou.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.