Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 septembrie 2007
procedural · respins
Mihai Țâbuleac
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Stimați colegi,
Anul acesta actul de guvernare românesc s-a desfășurat sub zodia „taxei speciale de primă înmatriculare”. Este o taxă chiar specială, pentru că una s-a vrut și alta s-a declarat. Este pentru mediu, dar a determinat creșterea vânzărilor la autoturisme. S-a perceput la înmatriculare, dar fără să aibă vreo legătură cu această operațiune.
În opinia Comisiei Europene, modalitatea de taxare nu respectă art. 90 din Tratatul Comunității Europene. Ni se impută faptul că legislația românească nu îndeplinește criteriile de completă neutralitate și, din acest motiv, trebuie modificată, astfel încât să fie conformă cu Tratatul de aderare. Se susține că o taxă similară se aplică și în alte 16 state membre ale Uniunii Europene, însă, recent, Curtea Europeană de Justiție a condamnat Ungaria și Polonia, unde taxa avea forme chiar similare celei din România.
În rest, nu am nicio încredere în prezumția de similitudine. Din această cauză, România ar putea fi nevoită să restituie banii încasați cu acest titlu, la fel ca Polonia.
Prejudiciul de imagine suferit de România este însă problema cea mai importantă și cauza care ne-a determinat să inițiem prezenta propunere legislativă, prin care nu am cerut altceva decât excluderea din Codul fiscal a prevederilor referitoare la taxa specială de primă înmatriculare.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.