Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2007
Informare · Trimis la votul final
Gheorghe Gabor
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Stimați colegi,
Sincer să fiu, concluziile raportului redactat de subcomisie nu mă surprind în mod deosebit, pentru că este redactat de oameni care nu au profesiuni juridice, de aceea s-au făcut trei mari greșeli.
M-a surprins în mod cu totul neplăcut afirmația făcută de un antevorbitor, specialist în drept, care a susținut că în momentul în care regina Maria a decedat castelul ar fi trebuit să se întoarcă la statul român. Sigur, se putea face acest lucru dacă în actul de donație s-ar fi prevăzut că, după decesul reginei Maria, acest castel urmează să se reîntoarcă în proprietatea statului. Cum însă în acest act de donație nu s-a prevăzut o asemenea clauză, nici susținerea distinsului nostru coleg jurist nu poate să fie reținută de către Domniile Voastre.
Mă refer însă la trei aspecte fundamentale reținute în raportul subcomisiei, și un prim aspect se referă la faptul că, înainte de restituire, imobilul nu a fost scos din proprietatea publică și trecut în proprietatea privată a statului, pentru ca restituirea să fie făcută în mod legal.
Am Legea nr. 10/2001 și în tot cuprinsul acestei legi nu se prevede o asemenea dispoziție, ci dimpotrivă. Permiteți-mi să dau citire unor scurte paragrafe: „În sensul prezentei legi – adică al Legii nr. 10/2001 – prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege...” și se face o enumerare a tuturor imobilelor preluate în mod abuziv. La lit. h): „Orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil” – deci și imobilele preluate cu titlul valabil –, astfel cum este definit în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, lege despre care se face vorbire în raportul subcomisiei. La destinație este vorba de anexa nr. 2 din această lege și am să mă refer și la anexa nr. 2, pentru ca lucrurile să fie lămurite pe deplin din punct de vedere juridic.
La punctul 2 de la art. 2 se spune: „Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi”.
Ce înseamnă acest lucru? Acest lucru înseamnă că un bun preluat în mod abuziv de către stat, furat de către stat fostului proprietar, este considerat de lege că a rămas în proprietatea fostului proprietar, iar statul este un deținător ilegitim, a fost un deținător ilegitim al bunului respectiv. Prin urmare, nu mai era necesară scoaterea bunului respectiv din proprietatea publică a statului pentru a fi trecut în proprietatea privată mai înainte de restituire. Nu era necesar acest lucru, pentru că statul este considerat ca nefiind proprietar, potrivit textului de lege pe care eu l-am citit mai înainte.
De aceea, raportul este greșit sub acest aspect. Și pentru ca să nu rămână nicio îndoială cu privire la susținerea mea, trec la anexa nr. 2 a Legii nr. 10/2001, anexă care spune așa: „Lista imobilelor ce intră sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată”. Și la punctul 4: „Imobilele ocupate de instituții culturale: teatre, opere, biblioteci, muzee”. Castelul Bran a fost muzeu. Iată deci că, sub acest aspect, prima poziție a raportului subcomisiei este mai mult decât criticabilă, este nelegală. Deci noi va trebui să adoptăm un raport nelegal. Ne vom face de minune.