Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 mai 2010
procedural · adoptat tacit
Alexandru Mazăre
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 25–29 mai a.c 18
Discurs
## Domnule președinte,
Iau cuvântul în completarea colegului meu.
Din păcate, ordonanța vine prea târziu pentru acest sezon estival și vă spun că situația la zi, dacă vreți – și dau exemplu stațiunea Mamaia –, este următoarea: au fost făcute aceste licitații și, din păcate, nu toți câștigătorii acestor licitații sunt agenți economici care își desfășoară activitatea în turism. Ne întoarcem la o problemă fundamentală a turismului la malul mării, faptul că plajele nu sunt în administrarea operatorilor, a celor care prestează activități turistice. Avem situația în care un hotel de cinci stele nu poate beneficia și nu poate oferi turiștilor servicii și pe plajă, așa cum se întâmplă în toate țările civilizate cu care noi suntem în competiție în turism, pe o piață extrem de acerbă. Sunt hoteluri de cinci stele, sunt alte unități de cazare, în fața lor este un alt operator, v-am spus, poate nici măcar nu are activități de turism ca principal obiect de activitate, și aceștia fac cu totul și cu totul alte lucruri decât cfele care ar fi în interesul acelui hotel.
Eu aș susține acel amendament și aș limita dreptul utilizatorilor sau al celor care au dreptul de a administra plaja strict la operatori economici cu obiect de activitate turism.
Să învățăm odată să oferim turism de calitate, pentru acest turism trebuie să oferim servicii și pachete turistice complete, iar asta include și servicii pe plajă. Mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.