Oana Mioara Bîzgan-Gayral

Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colege,

Dragi colegi,

Am vizitat recent un centru de primire în regim de urgență a victimelor violenței domestice – femei abuzate psihic, fizic, verbal și sexual, fugite din calea agresorului cu copiii, victime ale abuzului și ei, la rândul lor.

Centrul este gestionat de o entitate privată și funcționează predominant din donații. Cu greu fac față să cazeze și să ajute toate femeile care le-ajung la ușă. Și acestea sunt cele mai norocoase, din două puncte de vedere: 1. au reușit să-și facă curaj să fugă; 2. au avut unde să meargă.

În București funcționează câteva astfel de centre – toate private.

În țară situația este și mai gravă – nu toate județele au măcar un centru de primire a acestor victime.

Victimele violenței sunt prizonierele unei culturi a violenței, în care tot cea bătută, hărțuită, violată este decredibilizată, blamată și stigmatizată.

Din peste 18.000 de fapte de violență în România care au fost sesizate în 2016, doar 34 de agresori au fost condamnați.

Va expira în curând termenul de un an de la ratificarea Convenției de la Istanbul, în care statul român s-a angajat să implementeze măsuri reale de prevenire și combatere a violenței domestice.

De luni de zile proiectul de modificare a Legii nr. 217/2003 zace în procedură de avizare la Guvernul României.

În acest timp, victime din toate colțurile țării continuă să fie ucise în bătaie de agresori care nu sunt deloc la prima abatere.

Nu există încă ordinul de protecție de urgență, care să fie emis de polițist la fața locului, când constată fapta, care să ofere siguranță imediată victimelor.

Statul român, prin Poliție, Justiție, sistemul medical, autoritățile locale, trebuie să fie un sprijin real pentru victime.

Reprezentanții instituțiilor trebuie să trateze victimele cu demnitate și profesionalism, să le dea încredere să depună plângere și să raporteze agresiunea. Statul are datoria să asigure personal specializat, care să țină cont de riscul de retraumatizare a victimei, precum și centre specializate pentru cazurile de violență domestică și sexuală.

Avem datoria să modificăm legislația astfel încât cercetarea agresorilor să continue chiar dacă victima își retrage plângerea.

Este necesar ca autoritățile să se poată sesiza din oficiu, mai ales în cazul victimelor minore.

Vă rog să arătăm că ne pasă! Prin tăcere și inacțiune devenim complici ai agresorilor.

Vă rog încă o dată, vă rog să demonstrăm zero toleranță pentru violență! Mulțumesc.

Oana Bîzgan, deputat de București.