Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2015
other
Sorin Avram Iacoban
Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului__
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Astăzi, o interpelare adresată Ministerului Transporturilor, domnului ministru Iulian Matache, pe subiectul autostrada Ungheni–Iași–Târgu Mureș.
Stimate domnule ministru,
Regiunea istorică Moldova a avut permanent de suferit din cauza infrastructurii rutiere precare. Lipsa unei autostrăzi est–vest a fost principalul motiv pentru care investitorii străini au ocolit de fiecare dată zona Moldovei, zonă care, deși avea potențial investițional, nu putea asigura în condiții optime și la costuri acceptabile translația mărfurilor spre piața de desfacere din vestul Europei.
Republica Moldova și-a asigurat, prin România, un cap de pod către democrațiile europene, fiind astfel imperios necesară o infrastructură rutieră care să asigure și legătura dintre statul moldovean și țările din vestul Europei.
Ținând cont de poziția strategică a României, ca stat de graniță al Uniunii Europene, amintind și de faptul că instituțiile de resort europene urmăresc ca dezvoltarea regională să cuprindă în special zone cunoscute ca fiind defavorizate, a fost creat un nod rutier în țara noastră care cuprinde mai multe rețele de legătură cunoscute ca fiind rețea TNT alături de coridoarele de transport paneuropene.
Ruta Ungheni–Iași–Târgu Mureș face parte din rețeaua TNT și este parte componentă a rutei Budapesta–Odesa, dublată și de o infrastructură feroviară. Ca urmare a solicitărilor venite din regiunea Moldovei și ca urmare a scrisorii deschise adresate de peste 70 de parlamentari prim-ministrului Victor Ponta și ministrului transporturilor, s-a inclus în masterplanul infrastructurii rutiere și ruta Ungheni–Iași–Târgu Mureș, la capitolul autostradă, după ce, în prealabil, fusese drum expres, autostradă fazată, cu două secțiuni principale, implementare diferită, anume: Ungheni–Târgu Neamț și Târgu Neamț–Târgu Mureș.
Din afirmațiile oficialilor, primul segment Ungheni–Târgu Neamț ar fi trebuit să fie gata de începerea lucrărilor, numai că realitățile din teren confirmă faptul că autostrada este blocată în studii și avize.
Cunoaștem dificultățile pe care le ridică legislația în materie de achiziții publice și că aceasta trebuie modificată din cauza abuzurilor de contestații care blochează procesul în sine, însă această realitate n-ar trebui să fie opozabilă cetățenilor simpli care au nevoie în zona Moldovei de investiții cu capital privat, care să asigure locuri de muncă și prosperitate.
Or, așa cum am mai precizat, în lipsa unei infrastructuri rutiere de tip autostradă, investitorii europeni vor ocoli zona Moldovei din cauza dificultăților mari pe care le ridică actuala rută improprie.
Cetățenii pe care îi reprezint în Parlament îmi reamintesc permanent faptul că una din promisiunile USL a fost realizarea autostrăzii est–vest. Aceiași cetățeni reproșează faptul că, deși Guvernul României închide cu succes capitolele prevăzute la lista de priorități ale guvernării USL, arătând că promisiunile făcute în 2012 se respectă, realizarea acestei priorități de infrastructură întârzie. Având în vedere toate cele precizate, vă rugăm să aveți amabilitatea să ne răspundeți la următoarele întrebări: