Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2018
Declarații politice
Petru Sorin Marica
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Declarația mea politică de astăzi se numește „Codul administrativ nu poate fi prilej de confruntare politică”.
Anul acesta, în anul Centenarului, vom adopta și va intra în vigoare Codul administrativ. Este o prioritate absolută
a programului de guvernare cu care actualul Guvern a fost învestit în Parlament.
Proiectul Codului administrativ este un document amplu, care strânge la un loc toate prevederile din domeniul administrației publice într-un text de lege unic. Se dorește ca toată legislația referitoare la funcționarea administrației publice centrale și locale să fie simplificată și reunită într-un singur Cod administrativ, un cod european care să stimuleze modernizarea și dezvoltarea României și care să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor în relația cu statul.
Partidul Social Democrat și-a propus ca prin acest cod să realizeze în primul rând debirocratizarea și informatizarea instituțiilor.
Dorim, de asemenea, să delimităm clar răspunderea legală de ceea ce înseamnă oportunitatea luării unei decizii. Codul va conține și statutul funcționarului public, unul din scopuri fiind acela de a da posibilitatea departajării funcționarilor performanți de restul funcționarilor. Vor fi definite foarte clar atât drepturile, cât și obligațiile acestora, nivelul de răspundere, precum și beneficiile unei cariere bazate pe performanță.
Obiectivul final este profesionalizarea actului public în așa fel încât funcționarul public să fie respectat de către stat, precum și de către cei cu care intră în contact, iar principalul criteriu pe baza căruia acest respect să fie generat să rămână competența.
Știu că s-au adunat deja multe propuneri de modificare, de îmbunătățire, de clarificare și de corelare în ceea ce privește prevederile și pentru a obține o lege bună trebuie să existe multă prudență în redactarea finală a textului legii.
Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea Codului administrativ a stabilit deja un calendar concret, cu termene foarte strânse. Nu va fi deloc ușor. Volumul de muncă este imens. Trebuie analizat integral cadrul normativ actual. Trebuie elaborate proiecte, centralizate și examinate inițiativele aflate în proces legislativ și care vizează domeniul administrativ. Trebuie purtat un dialog cât mai larg cu toate instituțiile și asociațiile care au ceva de spus în domeniul administrației: asociații ale prefecților, primarilor și președinților de consilii județene.
Din câte cunosc, acest dialog a și început, proiectul de Cod administrativ fiind deja analizat și dezbătut în Asociația Municipiilor din România, în Uniunea Națională a Consiliilor Județene, în alte structuri asociative.
S-a încheiat perioada de depunere a amendamentelor. Acestea au fost deja centralizate și sunt dezbătute în prezent în ședințele comisiei în ritm susținut, termenul pentru finalizarea acestei etape și depunerea raportului fiind la începutul lunii iunie.