Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·23 mai 2023
Declarații politice · respins
Cristina Camelia Rizea
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 1 · justificare inferioară mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Dragi români,
Vă aduceți aminte de prima zi de școală, de dascălul preferat, care încă îndură nenumărate umilințe și jocuri de culise?
Unde am fi fost noi azi fără acei pedagogi dedicați catedrei? Care ar fi fost prezentul și cum ne-am fi descurcat în lumea asta în continuă evoluție?
Am fi avut Clujul, Iașiul, Timișoara sau Oradea de astăzi, orașe de talie europeană, vizitate anual de sute de mii de turiști? Am fi reușit să articulăm oare strategia de aderare la NATO sau la UE?
Acum mă adresez vouă, dragi colegi din coaliția de guvernare.
Credeți că dascălul vostru preferat este mândru de voi? Credeți că pedagogul acela care v-a modelat să deveniți cetățeni responsabili se bucură, după zeci de ani de muncă asiduă, că l-ați transformat în motiv de debandadă politică?
V-ați întrebat vreodată pe bune ce înseamnă lipsa de educație? Vă spun eu. Înseamnă că, după mai bine de 16 ani ca stat membru al Uniunii Europene, nu suntem în Schengen. Înseamnă că nu avem autostrăzi, înseamnă că suntem ultimii din Europa la testele PISA.* Înseamnă că România nu are o perspectivă de dezvoltare pe termen lung și blochează sute de mii de cetățeni într-un ciclu al sărăciei. Înseamnă – și o spun cu regret – că nu avem un proiect de țară.
Plagiatorii de marcă ai acestei țări1