Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2017
other · Trimis la votul final
Victor Paul Dobre
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
După cum știți, Grupul PNL a cerut prezența de două ori a ministrului finanțelor la o dezbatere privind sustenabilitatea acestei legi.
Biroul permanent, majoritatea PSD, ne-a obstrucționat.
Am solicitat prezența prim-ministrului pentru a ne explica sustenabilitatea acestei legi. Majoritatea din Biroul permanent a Partidului Social Democrat ne-a obstrucționat.
Astăzi, la o dezbatere atât de importantă, nu este nici domnul prim-ministru, nici domnul ministru al finanțelor, dar cred că la o dezbatere atât de importantă este necesar să ne fie prezentat punctul de vedere al Guvernului și cred că doamna ministru al muncii este în măsură să răspundă la două întrebări pe care le-am pus mereu: dacă această lege este sustenabilă și motivele pentru care aplicarea ei a fost amânată, față de angajamentul și programul de guvernare? Aceasta cu atât mai mult cu cât îmi aduc aminte o intervenție a domnului Varujan Vosganian, care ne explica că în 2018 vom discuta...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.