Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2015
procedural · respins
Alexandru Cordoș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Este adresată doamnei Rovana Plumb, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, domnului Mihai Tudose, ministrul economiei, comerțului și turismului, și domnului Andrei Dominic Gerea, ministrul energiei, întreprinderilor mici și mijlocii și mediului de afaceri.
Obiectul interpelării: „Salariul minim pe economie”.
Stimați miniștri,
Una dintre măsurile benefice de protecție socială o constituie majorarea salariului minim pe economie. Cu toate acestea, s-a constatat și un efect negativ, prin creșterea procentului celor încadrați în muncă cu salariul minim pe economie.
Trebuie avut în vedere și faptul că scăderea ecartului dintre salariul minim și cel mediu poate crea frustrări în rândul angajaților cu experiență și calificări înalte. Mai mult, mediul de afaceri are greutăți în acoperirea costurilor suplimentare și în menținerea salariilor pentru cei retribuiți peste nivelul minim, ceea ce conduce la supraîncărcarea personalului, evitarea de noi angajări și poate genera evaziune fiscală prin efectuarea de plăți informale.
Stimați miniștri,
Cunoscând preocupările dumneavoastră legate de crearea de noi locuri de muncă, de ridicarea nivelului de trai al populației și susținerea mediului de afaceri, vă rog să-mi precizați care este strategia celor trei ministere în vederea menținerii unui echilibru financiar în domeniul salarizării, avantajos atât pentru angajați, cât și pentru angajatori.
Vă mulțumesc.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc, domnule președinte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.