Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 martie 2010
procedural · adoptat
Emilian Valentin Frâncu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 2
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Este, în fapt, o inițiativă a tuturor colegilor din Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități. Legea nr. 482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuți are în vedere faptul că, în anii precedenți, au fost foarte mulți copii abandonați în maternități, iar prevederile legii se referă la acordarea, în mod gratuit, pentru fiecare copil, a unui trusou care să cuprindă haine, lenjerie și produse pentru îngrijire în cuantum de 150 de lei.
Din păcate, de atunci au apărut alte ordonanțe de urgență ale Guvernului: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2007, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 204/2008 și anul acesta, chiar acum două săptămâni, am aprobat o altă ordonanță de Guvern, care prorogă termenul de aplicare a acestei legi, pentru că există dificultăți foarte mari în găsirea unui furnizor care să asigure aceste produse și propunerea noastră vine tocmai în ideea de a acorda direct contravaloarea sumei de 150 de lei noi pentru fiecare copil nou-născut. Se elimină în acest fel cheltuielile de administrare și, practic, Guvernul nu mai este nevoit ca, de fiecare dată, la șase luni, să proroge termenul actului normativ.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.