Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 decembrie 2007
procedural · adoptat tacit
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Este vorba de art. 146 alin. (1) și (2). Am amendamente la primul alineat.
Am propus completarea textului inițiatorilor în sensul că: „Structurile și funcțiile de conducere ale universităților, atribuțiile și modul de constituire sunt stabilite de Carta universitară”, iar completarea din partea mea este „cu respectarea prevederilor legale”.
În legătură cu alin. (2) al acestui articol, care prevede că „universitățile pot înființa funcția de președinte al universității, ordonator de credite, cu atribuții stabilite de carta universității”, eu am propus eliminarea lui.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.