Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 aprilie 2015
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Evident, cutuma și Regulamentul Senatului permit și este de dorit ca amendamentele respinse, care sunt resusținute în plenul Senatului, să fie supuse votului plenului. Este un lucru, cred eu, mai mult decât evident.
Dar ceea ce aș vrea să nu se întâmple astăzi este trecerea oarecum superficială pe lângă discuția de fond pe care această lege, inclusiv discuțiile de la Cotroceni, de azi dimineață, le-a deschis sau redeschis în societatea românească.
Nu cred că putem să ignorăm faptul că sistemul tradițional de partide din România și sistemul democratic românesc, așa cum a fost el conceput acum 25 de ani, se află în cea mai severă criză de credibilitate, credibilitate pe care am avut-o de înfruntat în acești ani de democrație, mai mult sau mai puțin perfecționabilă.
De aceea, ceea ce aș dori să rog colegii noștri din toate grupurile parlamentare – și aici aduc și vocea grupului senatorilor Partidului Social Românesc – este de a nu crede că rezolvăm încă o dată, prin soluții superficiale, probleme de fond:
1. Debaronizarea României nu se va rezolva prin schimbarea legislației. Au existat baroni și înainte ca votul să fie direct din partea alegătorilor și, dacă partidele nu-și vor schimba modul în care selectează oamenii, promovează oamenii și modul în care se face politică, nici măcar această schimbare de legislație nu va rezolva problema de fond.
2. La fel este și cu alegerea primarilor. Nu vom rezolva problema atractivității alegerilor locale printr-o simplă schimbare de legislație.
În al treilea rând, vreau să vă readuc în atenție, cu privire la modul de alegere a noastră – a Parlamentului României, a Senatului României și a Camerei Deputaților –, că, în urmă cu câțiva ani de zile, inclusiv eu și mulți colegi din PSD și mulți colegi din actualul PNL am fost convinși că părăsirea sistemului de alegere pe liste și trecerea la uninominal ne vor rezolva păcatele și metehnele sistemului politic românesc.
Vă spun că e o chestiune pe fond cu privire la aceste subiecte.
Deci, din punctul meu de vedere, dacă vrem, într-adevăr, să mergem către o altă generație de politică și o altă generație de partide, va trebui să mergem mult mai în profunzime. Din punctul nostru de vedere, vom fi de acord și vom vota propunerile ca sistemul de alegeri pentru primari să fie în două tururi, iar cel pentru președinții de consilii județene, de asemenea, în două tururi.
Nu cred că privarea dreptului cetățenilor de a-și alege liderii locali trebuie să reprezinte o soluție. Nu este decât praf în ochii oamenilor și nu rezolvăm o problemă, așa cum n-am rezolvat-o nici în anii precedenți.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.