Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 iunie 2008
procedural · respins
Norica Nicolai
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Fără îndoială că și Grupul parlamentar al PNL susține acest proiect de lege.
Aș vrea să precizez însă câteva lucruri: din 2003 până astăzi sunt câțiva ani. Textul constituțional obliga Guvernul României, Parlamentul României să procedeze la o punere în acord a prevederilor constituționale din Legea cu privire la organizarea și funcționarea Curții de Conturi.
Eu doresc să salut, în mod deosebit, activitatea Parlamentului, pentru că, de această dată, această importantă instituție, Parlamentul, prin proiectul de lege al colegilor noștri și prin activitatea noastră comună a reușit să răspundă acestei exigențe democratice și vitale pentru statul de drept.
De asemenea, trebuie să precizez că salutăm modul în care această instituție funcționează pe noile reglementări, faptul că este o instituție autonomă. Sperăm că niciodată ea nu va mai fi implicată și coordonată politic, utilizată pe rațiuni politice în viața noastră publică, pentru că este cazul să facem, și în acest domeniu, un pas spre maturitate politică.
M-aș bucura ca prin această lege controlul parlamentar – pentru că este o instituție care funcționează în subordinea Parlamentului, noi avem un rol esențial în modul în care această construcție instituțională a fost concepută – să funcționeze eficient și să nu asistăm decât la o activitate transparentă, o activitate de verificare a fondurilor publice absolut necesară, pentru ca acest climat economic și această responsabilitate a utilizării funcțiilor publice să funcționeze.
Nu în ultimul rând, doresc să subliniez faptul că această instituție va avea un rol esențial în monitorizarea comportamentului României în absorbția fondurilor europene. Doresc să cred – și sunt convinsă că sunt în asentimentul dumneavoastră – că toți, absolut toți, avem interesul ca fondurile europene în România să fie accesate principial, ele să producă resurse, să producă profit și, nu în ultimul rând, creștere economică și bunăstare.
Dacă vreți, numai și pentru aceste motive, Grupul parlamentar al PNL va vota proiectul de lege, declarând că suntem de acord cu toate amendamentele admise ale celor două comisii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.