Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 martie 2015
Informare · respins
Gabriela Firea
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Foarte pe scurt. Întâmplarea face să am la mine proiectul legislativ la care se lucrează acum și care va include toate categoriile care țin de creația populară. Și voiam doar să dau câteva exemple pentru a înțelege colegii noștri că avem buna intenție de a le cuprinde.
Este un proiect legislativ al colegului nostru Șerban Nicolae, la care s-au afiliat, ca să spun așa, toți colegii noștri din Comisia pentru cultură și media de la toate partidele politice componente ale Senatului României. Și vreau să vă dau doar două exemple de la art. 2, pentru a ne liniști cu toții. Ce anume cuprinde acest proiect legislativ, ce anume se va celebra în ziua de 9 iunie – și vă voi spune și de ce ziua de 9 iunie, și nu alta –: creații folclorice, muzicale și literare, artă populară, creații vestimentare de port popular, iar, în mod deosebit, tradiții și obiceiuri.
Propunerea noastră era ziua de 9 iunie, ziua în care, în anul 1938, la București, a trecut în veșnicie Ovid Densușianu, strălucit filosof, lingvist, folclorist și istoric literar. Academicianul Ovid Densușianu a desfășurat o prestigioasă activitate în domeniul etnografiei și creației populare.
Cred că lucrurile sunt mai mult decât clare în ceea ce ne privește.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.