Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 februarie 2025
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Ambrozie-Irineu Darău
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Foarte scurt, pe acest proiect.
Am luat notă de avizele CSM-ului și Consiliului Legislativ.12 Este o soluție perfectibilă, clar, însă pornește de la o problemă reală.* Probabil ați văzut cu toții știrea, acum câteva zile, despre o judecătoare condamnată pe fond la 3 ani și jumătate de închisoare pentru mită luată pentru scăparea unor interlopi și care, prin prescripție, a scăpat nu doar de – așa cum este în sistemul de justiție – răspunderea penală, ci a scăpat și de orice consecință administrativă. Fusese suspendată, își pierduse drepturile temporar – cel puțin la pensie specială –, a intervenit prescripția, deci salvarea finală și definitivă nu doar de eventuale repercusiuni penale, ci și de cele administrative.