Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Aurelia Vasile
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat și al Partidului Conservator va vota raportul de respingere a acestei ordonanțe, care cred eu că atunci când a fost inițiată probabil s-a avut în vedere un lucru care să vină în sprijin, dar felul cum a fost redactată și ceea ce apare în ea mă fac să-mi pun multe semne de întrebare.
Vă mulțumesc. Am să vă citesc art. 7: „Asistența medicală a demnitarilor este organizată și coordonată de către Serviciul de Protecție și Pază, pentru demnitarii din componență.”
Vreau să întreb, cum poate Serviciul de Protecție și Pază să ne asigure mie și altor demnitari această asistență medicală? Cred eu că ceea ce dânșii au de îndeplinit este cu totul și cu totul altceva decât sarcinile pe care le primesc în cadrul acestei ordonanțe.
De asemenea, art. 9 spune: „Pentru punerea în practică a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, Serviciul de Protecție și Pază, Ministerul Apărării Naționale vor încheia un protocol...”, și textul curge.
Cred eu că, poate, așa cum a gândit CSAT-ul este un lucru bun, dar cred că trebuie altfel formulat, și nu așa cum este redactat acum. Încă o dată spun: Serviciul de Protecție și Pază – SPP-ul – cred că are alte îndatoriri decât a acorda asistență medicală, prim ajutor și altele, așa cum rezultă din textul ordonanței prezentate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.