Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 aprilie 2019
other · adoptat tacit
Sofia Mariana Moț
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Guvernul apreciază că această propunere legislativă nu poate fi susținută în forma prezentată.
O primă observație este aceea că verificarea urgenței de către Curtea Constituțională privind emiterea unei ordonanțe de urgență vine în contradicție cu Constituția, respectiv cu dispozițiile art. 115 alin. (5), care prevede o singură condiție pentru ca ordonanța de urgență să intre în vigoare, și anume aceea ca aceasta (ordonanța de urgență) să fie depusă în Parlament.
Cu privire la cea de a doua propunere de modificare a Legii nr. 47, respectiv modificarea propusă la art. 36, apreciem, de asemenea, că și acesta vine în contradicție cu dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit căruia deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii.
Prin urmare, Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative în forma prezentată. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.