Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 noiembrie 2011
Informare · adoptat tacit
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 1 alin. (2) litera j) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, în scopul extinderii arealului zonelor metropolitane și la municipiile reședință de județ.
Am pornit de la o situație pe care toată lumea o cunoaște, și anume faptul că foarte multe municipii reședință de județ, în acest moment, sunt orașe închise, orașe în care nu mai există posibilitatea să se construiască o fabrică, să se construiască anumite zone de utilități. Sunt orașe – poate spunem un cuvânt greu – care pot să moară, deci nu se mai pot dezvolta.
Conceptul de zonă metropolitană este unul modern, care permite oricărui investitor să vină și, conlucrând toate localitățile din jur, să se găsească un spațiu pentru un aerodrom, de exemplu, ca să poată să vină investitorii mult mai rapid, să se poată construi platforme industriale, să se poată crea locuri de muncă, lucru de care avem cu toții nevoie. Și credem noi că introducerea orașelor centrale dintr-o zonă, respectiv municipiile reședință de județ, în posibilitatea – virtual – de a putea folosi aceste avantaje este un lucru important.
Guvernul a recomandat la un moment dat să corelăm acest act normativ și cu Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național. Am făcut acest lucru și considerăm că, în acest fel, în ambele legi, sintagma „și municipii reședință de județ” a fost introdusă și am îndeplinit – să zicem – solicitările Guvernului. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.