Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 aprilie 2010
procedural · respins
Mircea Dan Geoană
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 12 – 17 aprilie a.c.
Discurs
## Mulțumesc.
Dacă nu mai sunt alte intervenții, constat maniera pozitivă și favorabilă în care Senatul recepționează această inițiativă, cu efortul făcut de toți ceilalți colegi. Fiind vorba despre o lege organică, vom da votul final în ședința de marți, 13 aprilie 2010, începând cu ora 11.00, iar domnul deputat este, evident, invitatul nostru pentru a putea asista și la votul în plenul Senatului României de marți.
Vă mulțumesc, domnule deputat.
La punctul 11 din ordinea de zi suplimentară este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (2) al art. 67 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică.
## Inițiatorii sunt prezenți?
Inițiatorii sunt numai colegi deputați și nu sunt prezenți. Îi ofer cuvântul domnului secretar de stat Király pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.