Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · vot amânat
Gabriela Crețu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
În acest caz este una dintre numeroasele modificări ale regulamentelor europene în care este prevăzut și numele Marii Britanii. Așa cum știm, Marea Britanie a notificat intenția de a se retrage. De la 30 martie anul viitor, toate acele reglementări care o includ nu i se mai aplică; ea devine țară terță.
Acest regulament vizează transportul maritim și urmărește să sporească securitatea juridică a acelor organizații care execută inspecții maritime după data ieșirii Marii Britanii, astfel încât ele să fie recunoscute de țările terțe ca fiind continuatoarele actualelor organizații recunoscute deja ca fiind ale Uniunii Europene.
Nu sunt probleme.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.