Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 iunie 2015
procedural · respins
Valeriu Nicuț
Aprobarea modificării programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În afară de alte introduceri, summitul ne-a stabilit niște obligații și nouă. Verificând cadrul legal, am considerat faptul că este necesar să completăm sau să modificăm unele prevederi ale Legii nr. 291, pe care vi le supunem.
Prin acest proiect de lege se aduc, în principal, următoarele modificări și completări: lămurim prepoziționarea unor produse militare, echipamente și materiale din înzestrarea forțelor armate străine, însoțite, după caz, de personalul de deservire.
De asemenea, se rezolvă adaptarea procedurilor privind trecerea frontierei de stat a României la nevoile de instruire.
Optimizarea modalității de acordare a sprijinului națiuniigazdă în contextul efortului de apărare colectivă.
Optimizarea procedurii de notificare a Ministerului Justiției cu privire la eventuale fapte cu caracter penal săvârșite de un membru al forțelor armate străine care participă la operațiuni executate pe teritoriul României.
Și, nu în cele din urmă, adaptarea procedurilor de înființare, dislocare a unor comandamente, entități, elemente sau structuri multinaționale la cerințele impuse de eforturi de apărare colectivă sau în vederea punerii lor la dispoziția NATO, potrivit angajamentelor asumate.
Având în vedere cele prezentate, precum și faptul că proiectul de lege este esențial pentru întărirea securității naționale, vă adresez respectuoasa rugăminte de a acorda votul dumneavoastră prezentului proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.