Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 aprilie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mihai Adrian Albulescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Referitor la interpelarea dumneavoastră, domnule senator, vă comunicăm următoarele: dinamica...
O să fac o mică... un preambul, ca să trecem apoi la obiectul interpelării.
Dinamica pieței gazelor naturale din ultima vreme la nivelul Uniunii Europene, dar și la nivelul regional din zona de sud-est a Europei, a fost marcată de o serie de fapte și evenimente care au determinat reconsiderarea dezvoltării infrastructurii energetice.
Obiectivul prioritar al politicii energetice europene îl constituie întărirea securității în aprovizionarea cu resurse energetice a Uniunii, în contextul în care dependența statelor membre față de importurile de hidrocarburi se înscrie pe un trend ascendent.
În acest context, unul din cuvintele-cheie ale politicii energetice europene este diversificarea atât a resurselor de aprovizionare, cât și a rutelor de transport.
România susține intensificarea colaborării internaționale în vederea asigurării unei piețe energetice integrate și a unor coridoare sigure de transport al energiei.
Promovarea de noi inițiative de cooperare în regiune și întărirea celor deja existente vor conduce la o mai mare stabilitate regională și la dezvoltarea fiecărei țări din regiune, drept pentru care România acordă o importanță deosebită:
1. Dezvoltării proiectelor care să asigure diversificarea surselor de aprovizionare;
2. Încurajării investițiilor în vederea descoperirii de noi rezerve de hidrocarburi și creșterii ratei de înlocuire a rezervelor și a dezvoltării capacităților de înmagazinare subterană a gazelor naturale;
3. Continuării proiectelor de interconectare cu țările vecine.
Și acum venim la chestiune.
Interconectarea dintre România și Republica Moldova pe direcția Iași–Ungheni reprezintă o prioritate pentru România, iar acțiunile întreprinse până în prezent, precum și cele programate pe termen scurt și mediu confirmă preocuparea noastră pentru asigurarea unei infrastructuri de transport al gazelor naturale între România și Republica Moldova, în concordanță cu dezideratul asumat.
În prezent, la nivelul Guvernului României, am desfășurat sau desfășurăm în continuare, prin intermediul Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri și Ministerului Economiei și Comerțului, procesul de elaborare a Proiectului de memorandum de înțelegere privind realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică dintre România și Republica Moldova.
Țin să menționez că acest memorandum a fost încheiat, va fi semnat la viitoarea întâlnire dintre premierul României și premierul Republicii Moldova.
Acest demers se înscrie în marja obiectivelor de implementare a Acordului de asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 27 iunie 2014, care contribuie la procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.