Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Claudiu Iulius Gavril Năsui
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
În cele 5 luni de când sunt în Parlament am învățat câteva lucruri. Am învățat că nu există o politică reală în țara aceasta, nu există o cultură politică reală. Am învățat că nu există nicio așteptare ca legile să fie dezbătute cu adevărat în Parlament. Dar pentru asta ne-au angajat alegătorii, să dezbatem înspre perfecționarea legilor!
Am norocul să fiu într-una dintre comisiile în care are loc cea mai multă dezbatere reală din acest Parlament. Și până când și la noi tratăm multe proiecte de lege cu o superficialitate înfiorătoare. Modul în care ordinile de zi, amendamentele, proiectele, programele sunt făcute ne arată clar că nu se vrea cu adevărat să lucrăm în acest Parlament.
Majoritatea introduce în discuție ce are ea nevoie, din scurt, cu amendamente strecurate și introduse la mitralieră.
Haideți să fim onești cu noi înșine! E banal de ușor să fii parlamentar investind sub 10 ore de muncă pe săptămână, să fim onești. Nimic nu ne forțează cu adevărat să muncim, în afară de etica personală. Și foarte puțini dintre noi, din această sală, avem această etică a muncii.
Obișnuința cu care se semnează prezențe fictive aici e complet dezamăgitoare. Majoritatea sunteți aici pentru că ați fost ascultători și ca o recompensă de la partid.
Toate acestea trebuie însă să se schimbe! Vreau să fim buni colegi, care lucrează împreună la a perfecționa legile cu care intrăm în contact, dar îmi este greu să găsesc colegi dispuși să facă această muncă pe care alegătorii ne-au dat-o.
Am învățat că profesioniștii sunt aici foarte rari. Am învățat că mulți colegi votează ascultător, dar nu au pic de expertiză în domeniile pe care le reglementează. Am învățat că procedurile sunt foarte flexibile, când e în interesul majorității, dar sunt aplicate foarte strict, când e vorba de opoziție.
Noi, de la USR, noii veniți, avem foarte multe de învățat. Într-o lume mai bună, am fi învățat de la colegii noștri seniori. Am fi învățat de la dumneavoastră. Însă ce am descoperit este că noi trebuie să tragem de colegii cu experiență, de la celelalte partide, să vină să facă lucrurile pe care alegătorii le-au dat mandat să le facă: să vină să dezbată, să vină la muncă.
Suntem tratați însă ca inamici malițioși când cerem să se dezbată pe argumente, când cerem să se respecte proceduri.
Numirile politice, știți bine, sunt la ordinea zilei. Și astfel ajung tot felul de indivizi fără experiență, stabiliți de majoritate, adesea prin blat cu PNL-ul, în funcții-cheie.
În prezent, exceptați o serie largă de companii de stat de la condițiile de profesionalism impuse de OUG nr. 109 ca să puteți să puneți alți candidați în fruntea acestor companii care sunt, așa cum știți bine, ultracăpușate.
Ați invocat, demonstrând fie zero cultură economică, fie rea-credință, că rezultatele economice din primul trimestru ar avea legătură cu programul de guvernare, care abia începe să aibă efecte în primul trimestru.