Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 aprilie 2009
Informare · Trimis la votul final
Ioan Oltean
Discurs
Mulțumesc, domnule deputat.
Raportul comisiei sesizate în fond nu cuprinde amendamente, nici admise, nici respinse, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 106.
Proiectul de lege rămâne pentru votul final de mâine.
Următoarea poziție pe ordinea de zi, 13, este cea referitoare la Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Suntem în procedură de urgență. De aceea, conform prevederilor Regulamentului Camerei Deputaților, intrăm în dezbaterea proiectului de lege pe fond.
Dacă din partea inițiatorului...
Avem prezenți?
Vă rog să vă prezentați pentru stenogramă, domnule secretar de stat.
## **Domnul Marius Lazăr** – _secretar de stat_
_în Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Marius Lazăr, secretar de stat în Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
## Doamnelor și domnilor deputați,
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare majorarea punctajelor anuale, după cum urmează: cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă, cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.
Aceste prevederi se aplică numai în situațiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare, prevăzute în anexa nr. 3, în funcție de data nașterii, respectiv stagiile complete de cotizare în funcție de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 167.
De asemenea, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa II de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în această perioadă cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I, cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă.
Prin urmare, vă solicităm, doamnelor și domnilor, susținerea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.