Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2017
Informare · retrimis
Sorin Lazăr
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 95 și art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2018, trimis cu adresa PL-x 579 din 12 decembrie 2017.
Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Obiectul de reglementare al proiectului de lege îl reprezintă aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2018, în conformitate cu prevederile Legii responsabilității fiscal-bugetare, lege potrivit căreia Ministerul Finanțelor Publice elaborează și prezintă Guvernului Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2018–2020.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii comisiei au examinat proiectul de lege menționat mai sus, în ședința din 12 decembrie 2017. La lucrările comisiei și-au înregistrat prezența 25 de deputați din totalul de 25 de membri.
În urma examinării și a opiniilor exprimate, deputații prezenți la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2018, în forma adoptată de Senat.
La prezentul proiect de lege s-au depus amendamente, care, în urma votului, au fost respinse și se regăsesc în anexă.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.