Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Tit Liviu Brăiloiu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În conformitate cu prevederile art. 68 din Regulamentul Senatului, republicat, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, prin adresa nr. 378 din data de 3.10.2017, a fost sesizată de către Biroul permanent al Senatului în vederea dezbaterii și elaborării raportului asupra Proiectului de lege pentru modificarea art. 2 lit. f) din Legea nr. 294/2007 privind derularea în România a proiectelor finanțate prin Programul NATO de Investiții în Securitate.
În ședința din 24 octombrie a.c., membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul raport de admitere, fără amendamente.
Totodată, Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță supune plenului Senatului raportul de admitere, fără amendamente, precum și proiectul de lege.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Senatul este prima Cameră sesizată.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.