Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 februarie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Iulian Matache
Discurs
## Mulțumesc.
Prin propunerea legislativă se dorește introducerea la art. 11 alin. (1), după lit. a), a unei noi lit. a[1] ), prin care să se stabilească numărul de colegii uninominale din diaspora, prin raportare la numărul de cetățeni cu drept de vot ce locuiesc în diaspora.
Astfel, s-ar mări numărul de mandate pentru diaspora, în ceea ce privește Camera Deputaților, de la patru, cât este în prezent, la 16, iar, în ceea ce privește Senatul, de la doi, cât sunt în prezent, la patru.
Precizăm că în actualul text normativ numărul de mandate pentru diaspora este unul stabilit direct, și nu raportat la norma de reprezentare, întrucât marea majoritate a cetățenilor români ce rezidă în străinătate au în continuare acte de identitate românești și sunt luați în calcul la stabilirea numărului de mandate din circumscripțiile din țară.
Astfel, în situația în care s-ar adopta propunerea legislativă în discuție, am fi în situația în care același cetățean va fi luat în calcul de două ori la stabilirea numărului de colegii, deci și de mandate, o dată în țară și o dată în statul în care rezidă.
Guvernul nu susține această propunere legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.