Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2015
Declarații politice · adoptat tacit
Octavian Liviu Bumbu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Suntem conștienți că am inițiat o lege controversată, dar ea s-a impus prin adevăratul masacru, carnagiu care se petrece pe drumurile publice din România; de asemenea, prin datele statistice care ne prezintă ca o țară de vârf în ceea ce privește accidentele, suntem cu 11,1% la 1.000 de locuitori, ca persoane, accidente pe drumurile publice, de asemenea, la numărul de decese deținem locul fruntaș, cu un număr de 2.377, în timp ce următoarea țară, Bulgaria, este cu 775, Ungaria – 740 și așa mai departe.
Se impune să ne transformăm sau să redevenim un stat intervenționist pe aceste probleme, nu un stat minimal, deoarece societatea încă nu este pregătită pentru statutul de stat minimal.
Noi propunem prin această inițiativă să nu fie primiți la examenul de obținere a permisului de conducere cei care n-au o minimă pregătire școlară și, de asemenea, cei care au fost... au avut condamnări în legătură cu circulația pe drumurile publice, mai puțin cei care beneficiază de... se încadrează în art. 116, respectiv amnistie, trecerea unei perioade și așa mai departe. Și, ca să dau un exemplu concret, ce facem cu unul care n-are permis, a făcut accidente rutiere mortale și, pe urmă, se prezintă să obțină permis?!
Considerăm că trebuie aplicate metode coercitive mai evidente.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.