Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 septembrie 2011
procedural · respins
Tánczos Barna
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 12–17 septembrie a.c.
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
În ultimii 20 de ani, în aplicarea Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000, a Legii nr. 247/2005, s-a împământenit ideea că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale răspunde într-un fel sau altul de retrocedări. Este mai mult o cutumă, pentru că, dacă analizăm responsabilitățile fiecărei instituții, ne dăm seama că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, deși în comisii venim și susținem sau avem un punct de vedere negativ pe anumite modificări ale inițiativelor legislative, nu are responsabilități exacte, clare în procesul de retrocedare.
De aceea, v-aș ruga, în momentul în care luați o decizie și exprimați un vot, să aveți în vedere punctul de vedere al juriștilor, al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, mai ales datorită faptului că acel punct de vedere a fost exprimat, în unanimitate, în comisie.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.