Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2007
other · respins
Ștefan Mihail Antonie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Inițiativa aparține deputatului de Cluj Mircia Giurgiu și privește, punctual, o situație la Societatea „Sticla Turda” — S.A. din Turda, unde sunt două stații de reglare de gaz, care aparțin firmei de distribuție fostă „Distrigaz Nord”, acum E.ON GAZ.
Deși pleacă de la o idee generoasă, forma în care este pusă această inițiativă legislativă nu poate fi susținută pentru că face o diferențiere clară între ceea ce înseamnă firmele cu capital de stat și firmele cu capital privat. Mai mult decât atât, în momentul în care E.ON GAZ a preluat pachetul de la „Distrigaz Nord”, ea a preluat în anumite condiții, care privesc și prețul, și, de asemenea, serviciile de utilitate publică.
Deci propunerea legislativă nu poate fi susținută în această formă, repet, ca discriminare între firmele cu capital de stat și firmele private și, pe de altă parte, pentru că face obiectul unor alte înțelegeri, care au fost stabilite anterior, în momentul în care s-a privatizat „Distrigaz Nord” Târgu-Mureș. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.