Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 decembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · respins
Gabriel Mutu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelare adresată Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în atenția domnului ministru Vasile Dîncu.
Obiectul interpelării: „Prețul locuințelor pentru tineret din municipiul București”.
În calitate de reprezentant al cetățenilor din sectorul 6, București, vă înaintez această interpelare pentru a clarifica câteva aspecte.
În 2013–2014, valoarea de vânzare a unei locuințe pentru tineri construite de ANL a fost de 326 de euro pe m[2] , TVA inclus.
În 2014–2015, valoarea de vânzare a unei locuințe pentru tineri construite de ANL a fost de 328 de euro pe m[2] , TVA inclus.
În anul 2015, luna iulie, s-a stabilit valoarea de înlocuire pe metrul pătrat la suma de 1.691,29 lei, inclusiv TVA, adică 383,77 de euro pe m[2] , inclusiv TVA.
Așadar, prețurile sunt, oricum, în creștere, iar ponderarea prețului de bază al locuințelor din București, ANL, cu coeficientul de 1,4, prevăzut de dispozițiile Legii nr. 221/2015, va genera pentru bucureșteni creșteri cu peste 40% ale valorii locuințelor ANL, lucru care este complet nedrept, dar și nejustificat.
Cartierul „Constantin Brâncuși” din sectorul 6, cel mai mare din România, are 10 ani de folosință, dar arată de parcă ar fi fost în război. Ideea proiectului a fost bună, dar construcția a fost făcută de mântuială, cu cele mai ieftine materiale, pereți de rigips și tavane la fel, prin care ninge, plouă și circulă rozătoare. Centralele blocurilor sunt „cârpite” la maximum și nu dau randament, provocând dese neplăceri cu apa caldă și căldura. Gresia umflată pocnește sub picioare, instalațiile sanitare au cedat de mult, dar costurile
la întreținere pentru locatari sunt catastrofale, ajungând și la 450 de lei pe lună la o garsonieră în lunile de iarnă.
Merită aceste case prețurile impuse de noua lege? Prețuri egale sau mai mari cu cele de pe piață, calitate îndoielnică și discriminare între locuitorii din București și cei din restul țării? Mulți locuitori ai cartierului ANL „Brâncuși” din sectorul 6 sunt bugetari, iar salariile lor sunt identice cu cele ale bugetarilor care locuiesc în alte localități din România.
## Domnule ministru,
Pe de o parte, se susține ideea că programele ANL au ca scop sprijinirea tinerilor în a avea acces la o locuință la un preț sub nivelul pieței imobiliare libere, dar, pe de altă parte, se forțează vânzarea locuințelor ANL către chiriași la prețul pieței libere. În plus, chiriașii sunt acuzați că nu au prezentat interes în achiziționarea locuințelor în care stau cu chirie, fără a se raporta și la situația reală: prețul de vânzare ridicat, raportul calitate-preț, perioada de criză economică din anii 2008–2012, accesibilitate redusă la creditele bancare urmare a veniturilor realizate de chiriași, valoarea mare a avansului, respectiv 15%, în cazul achiziționării locuinței prin rate egale directe de la stat, imobile care au fost scoase la vânzare recent, deși chiriașii nu le puteau achiziționa nici măcar dacă ar fi vrut, locuințe pentru care chiriașii, dorind să le cumpere, au dat primăria în judecată încercând să obțină dreptul de a cumpăra (a se vedea cazul sectorului 3 din București).