Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 martie 2026
other · adoptat
Raisa Enachi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Interpelare adresată ministrului mediului, Buzoianu.
Obiectul interpelării: „Apa – resursă strategică de securitate națională, concesionată pe termen lung în condiții de pierderi masive și tarife în creștere. Cine răspunde?”.
Doamnă ministru,
În România se pierde aproape jumătate din apa potabilă pe care o produce, înainte ca aceasta să ajungă la cetățeni. Nu vorbim despre un produs oarecare, ci despre o resursă strategică, vitală pentru siguranța națională.* Investim bani publici în captare, tratare, pompare, plătim energie scumpă, plătim fonduri europene cofinanțate din bugetul de stat, iar, la final, românii plătesc în facturi și apa pe care o consumă, și apa care se pierde. În același timp, serviciile sunt concesionate pe zeci de ani, tarifele cresc constant, iar statul ne spune că nu poate interveni, pentru că piața este liberalizată.
Avem, așadar, o situație absurdă: o resursă de securitate națională – pierderi uriașe, facturi tot mai mari, dar nicio răspundere clară. Ni se spune că sunt responsabile autoritățile
locale. Că tarifele țin de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice. Că resursa este administrată de Administrația Națională Apele Române. Dar strategia, legislația, politicile publice și condiționalitățile pentru fonduri europene sunt coordonate de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Prin urmare, nu mai vorbim despre competențe fragmentate, ci despre obligația statului de a avea o viziune și de a proteja interesul public.
Întrebarea esențială este una simplă: cine răspunde pentru faptul că românii plătesc din ce în ce mai mult pentru un serviciu din care aproape jumătate se pierde?
Vă solicit să ne spuneți clar:
Pe câți ani au fost concesionate aceste servicii și care este logica strategică a acestor durate?