Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 aprilie 2017
appointment · respins
Viorel Arcaș
Numirea unor membri ai Consiliului de conducere al Institutului Cultural Român
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelare adresată ministrului transporturilor, domnul Alexandru Răzvan Cuc.
Subiectul: „Eterna și deloc fascinanta poveste a centurii Mediaș”.
Domnule ministru,
Problema pe care o ridic este veche și, deși marchează ca un fir roșu întreaga mea activitate de parlamentar, tot nerezolvată a rămas. Astfel că, după mai bine de 12 ani, pun aceeași și aceeași întrebare: când credeți că va beneficia orașul Mediaș de un drum de centură? Ce soluție considerați că poate fi găsită, astfel încât cetățenii orașului Mediaș să aibă parte de o centură ocolitoare, aspect extrem de important pentru îmbunătățirea calității vieții din orașul meu?
Centura Mediaș este o adevărată telenovelă, nu de inspirație sud-americană sau turcească, ci pur românească. Ba a fost cuprinsă în masterplanuri, ba a fost scoasă din masterplanuri, ba a avut finanțare, ba a pierdut finanțarea, ba s-a pornit cu heirupul, cu etapizare, cu licitații, ba s-a întrerupt tot când ți-era lumea mai dragă. Ce mai, o adevărată poveste de dragoste și ură între orașul Mediaș și statul român!
Nu vă reiau, domnule ministru, istoria veche a acestei centuri care continuă să rămână la stadiul de vis nerealizabil. Punctez doar că fiecare ministru al transporturilor din 2005 încoace a promis că o va construi, că proiectul a avut finanțare de la Banca Mondială, pe care însă a pierdut-o în 31 decembrie 2009 (în timpul guvernării PDL) pentru că nu s-a depus niciun proiect, că la fiecare discuție pe Legea bugetului se punea problema finanțării centurii, dar iată că anii au trecut și nu s-a întâmplat nimic. Precizez doar că, după mari eforturi, care chiar au durat mai mult de un deceniu, în 2015 a avut loc licitația privind executarea studiului de fezabilitate (al treilea, de altfel) și că în luna decembrie a aceluiași an a și fost atribuit acest contract, pentru ca, la începutul anului 2016, Guvernul Cioloș să decidă că atribuirea se anulează, iar de atunci, din nou, _stand-by_ și o continuă dezamăgire a cetățenilor orașului Mediaș.
În concluzie, vă rog, domnule ministru, faceți ceva pentru orașul Mediaș, căutați o soluție financiară care să permită realizarea, după atâția ani, a unui proiect foarte important pentru cetățeni, promis permanent și nerealizat niciodată.
Aștept răspuns în scris.
Senator PSD de Sibiu, Arcaș Viorel. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.