Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 martie 2011
Dezbatere proiect de lege · retras
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea de astăzi este adresată Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, domnului ministru Ion Ariton.
Obiectul și conținutul ei se referă la situația hidrocentralelor Robești și Câineni, din județul Vâlcea.
Domnule ministru,
Întâi de toate, salut și eu, ca orice parlamentar român, faza finală în ceea ce privește recepția lucrărilor de la Complexul Hidroenergetic Lotru-Ciunget. Este, de altfel, o mândrie pentru mine, ca parlamentar liberal, faptul că o investiție promovată de Cabinetul Tăriceanu în anul 2007, în valoare de 80 de milioane de euro, a fost dusă la bun sfârșit. Mai mult, investiția – la a cărei recepție ați fost prezent – a generat locuri de muncă pentru câteva sute de constructori vâlceni în această perioadă de recesiune economică a României. Din păcate, în județul Vâlcea mai sunt două amenajări hidroenergetice: Complexul Hidroenergetic Robești și Complexul Hidroenergetic Câineni, începute în anul 1988, dar care nu sunt finalizate nici până în prezent din lipsă de fonduri.
Aș dori să-mi comunicați, domnule ministru, dacă mai există speranța ca, după mai bine de 23 de ani, aceste două investiții pe râul Olt să funcționeze. Dacă da, când vor fi alocate fonduri în acest sens.
Să nu uităm că, pe lângă locurile de muncă astfel create, sunt și alte efecte economice, mă refer aici la o producție de energie curată și la regularizarea albiei râului Olt.
Solicit răspuns în scris și verbal. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.