Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 septembrie 2010
other · retras
Cornel Popa
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Vă informez că obiectul interpelării se referă la: Finanțarea infrastructurii din zona de nord-vest a României și o adresez domnului prim-ministru Emil Boc.
Domnule prim-ministru,
Participanții la întâlnirea internațională de lucru de la Suplacu de Barcău, județul Bihor, din data de 23 septembrie 2010, privind infrastructura de transport din zona de graniță dintre România și Ungaria, parlamentari și președinții ai consiliilor județene din județele Bihor și Sălaj, precum și parlamentari și reprezentanți ai autorităților locale din județul Hajdú-Bihar, au adoptat o declarație intitulată „Vrem drumuri moderne!”, în care se afirmă:
1. În contextul integrării europene, promovarea și elaborarea unor proiecte de dezvoltare economică la nivel național nu pot avea eficiență decât pornind de la o abordare regională, mai ales pentru zonele de graniță.
2. Autostrada „Transilvania” este un proiect de importanță majoră pentru dezvoltarea zonei de vest a României și a zonei de est a Ungariei, dar și o arteră vitală pentru o legătură civilizată cu Europa.
3. Guvernul României are obligația să asigure finalizarea Autostrăzii „Transilvania” cu maximă urgență, deoarece timpul pierdut va atrage după sine costuri suplimentare generate de cheltuieli de întreținere sau de refacere a lucrărilor deja efectuate și deteriorate.
4. Construirea centurilor ocolitoare Aleșd-Sud, Aleșd-Nord și Beiuș, Ștei, Vașcău, Salonta, Marghita, Valea lui Mihai sau Zalău este extrem de necesară, pentru a descongestiona traficul din aceste zone.
5. Cum centurile ocolitoare Aleșd-Sud, Aleșd-Nord și Ștei pot beneficia de finanțare europeană, se impune ca Guvernul României să facă demersurile necesare pentru realizarea lor înainte de expirarea termenelor până la care aceste fonduri sunt active, adică anul 2013.
6. Electrificarea sectorului de cale ferată Cluj-Napoca – Episcopia Bihor este o măsură de bun-simț, pentru a fluidiza circulația feroviară dintre România și Ungaria și, implicit, Europa, precum și pentru a asigura o călătorie civilizată pentru călătorii din ambele sensuri.
Semnatarii consideră că relansarea economică în perioadă de criză financiară nu se poate face fără investiții masive ale statului în proiecte mari de infrastructură și că aceasta este calea pe care trebuie să o urmeze și cei ce guvernează România, punând în practică proiectele identificate mai sus.
Ca urmare, vă cer să-mi răspundeți la următoarele întrebări:
1. Ce sume ați alocat în acest an pentru lucrările de la sectoarele 3C Suplacu de Barcău – Borș și 3B Mihăești – Suplacu de Barcău?
2. Ce sume ați prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2011 pentru continuarea lucrărilor la sectoarele 3C Suplacu de Barcău – Borș și 3B Mihăești – Suplacu de Barcău?
3. Care este stadiul demersurilor pentru construirea centurilor ocolitoare Aleșd-Sud, Aleșd-Nord și Ștei, în condițiile în care acestea au primit acceptul Uniunii Europene pentru finanțarea prin Programul FEDER, din fondurile de coeziune ISPA?