Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2013
legislative transmission · adoptat tacit
Alexandru Cordoș
Aprobarea transmiterii la Camera Deputaților, ca primă Cameră sesizată,
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea mea este adresată domnului Daniel Constantin Barbu, ministrul culturii.
Obiectul interpelării: „Protejarea monumentelor istorice naționale”.
## Domnule ministru,
La nivel național, multe monumente istorice se află într-un stadiu avansat de degradare, sunt neîntreținute sau distruse din cauza inacțiunii proprietarului sau administratorului.
Legea nr. 422/2001, republicată, nu prevede expres sancțiuni pentru faptul că proprietarul sau administratorul nu se preocupă de protejarea sau restaurarea monumentelor istorice asupra cărora au drept de proprietate sau le au în administrare, după caz.
Domnule ministru,
Având în vedere cele prezentate, vă rog să aveți amabilitatea de a-mi preciza ce prevederi legislative veți adopta pentru soluționarea acestei probleme și care este termenul de implementare.
Solicit răspuns în scris.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.